VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Persoanele vaccinate cu schemă completă-risc de deces de 14 ori mai mic decât cele nevaccinate
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că persoanele care au finalizat schema completă de vaccinare anti-COVID au un risc de deces de 14 ori mai mic decât cele nevaccinate.
"În ceea ce priveşte efectul împotriva deceselor, eficienţa schemei complete de vaccinare la peste 14 zile, în prevenirea deceselor, este peste 93%. Ceea ce înseamnă o reducere a riscului de deces de aproximativ 14 ori la persoanele care au fost vaccinate cu schemă completă", a spus Gheorghiţă, la o conferinţă de presă.
El a prezentat un raport bazat pe datele obţinute în intervalul 1 februarie - 31 mai 2021, care analizează numărul de teste pozitive raportate pentru persoane nevaccinate, respectiv pentru persoanele vaccinate.
"Pentru persoanele vaccinate ne-am uitat la patru intervale de timp, primele două săptămâni de la doza 1, în care ştim că pacientul nu are protecţie completă oferită de vaccinare şi alte trei intervale, de la ziua 14 după doza 1, până la administrarea dozei 2, ulterior primele două săptămâni de la doza 2, când ştim că apare o creştere a răspunsului imun, o creştere a anticorpilor, şi ultimul interval, la mai mult de două săptămâni de la completarea schemei de vaccinare", a arătat Gheorghiţă.
În ceea ce priveşte eficienţa pentru prevenirea infecţiei, la persoanele vaccinate cu schemă completă, la mai mult de 14 zile de la doza 2, aceasta este de 90,2%.
"Asta înseamnă că o persoană vaccinată complet este de 10 ori mai protejată împotriva infecţiei decât persoanele nevaccinate, ceea ce confirmă şi pe datele din viaţa reală, din România, pe valul 3, (...) că vaccinurile previn îmbolnăvirea cu o eficienţă de peste 90%", a mai spus Gheorghiţă.
În ceea ce priveşte eficienţa împotriva spitalizării în urma infecţiei cu SARS-CoV-2, protecţia oferită de prima doză de vaccin, la mai mult de 14 zile de la prima administrare, este de 67% în prevenirea spitalizărilor, eficienţă care creşte la peste 92% în cazul schemei complete de vaccinare, după un interval de 14 zile.
"În ceea ce priveşte eficienţa împotriva internării la ATI cu COVID-19, la peste 14 zile de la doza 2, când beneficiile sunt maximale, protecţia este de peste 92%, ceea ce înseamnă tot un risc de 12 ori mai redus de a face o formă gravă în urma infecţiei cu SARS-CoV2 faţă de persoanele nevaccinate", a afirmat Gheorghiţă. AGERPRES