VIDEO Un preot beat, îmbrăcat doar în lenjerie intimă, a provocat un accident în Valea Călugărească
Un preot din comuna Valea Călugărească, județul Prahova, a provocat luni seară un accident rutier soldat cu rănirea unei tinere de 18 ani. Bărbatul era băut, având o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar martorii spun că la momentul accidentului era îmbrăcat doar în lenjerie intimă.
Reprezentanţii Poliției Prahova au declarat corespondentului Mediafax că accidentul s-a petrecut în comuna Valea Călugărească, după ce un șofer de 58 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism care circula regulamentar. În urma impactului a fost rănită o tânără de 18 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești
Șoferul vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Șoferul care a provocat accidentul este preot.
Potrivit martorilor, preotul Dorian Dumitru era îmbrăcat doar în lenjerie intimă în momentul în care polițiștii au ajuns la locul accidentului.
Acesta nu va mai sluji, deocamdată, în biserica „Izvorul Tămăduirii și Sfântul Gheorghe”, din comuna Valea Călugărească.
"S-a declanșat o cercetare în sensul acesta. Este o anchetă internă, părintele va fi oprit de la slujire până se finalizează cercetările. Nu știu istoricul dânsului, din punct de vedere al șoferiei. Ca preot, nu a creat probleme până acum”, a declarat, corespondentului Mediafax, protopopul Adrian Matei, de la Protoieria Ploieşti Nord.