.
VIDEO Un cutremur puternic a lovit Marocul/Numărul morților este de ordinul sutelor
UPDATE Un cutremur puternic cu magnitudinea 6,8 a afectat centrul Marocului, făcând oamenii să iasă în grabă în stradă, conform BBC. Aproape 300 de persoane au murit, a transmis Ministerul de Interne.
Epicentrul a fost la 71 km sud-vest de Marrakech, la o adâncime de 18,5 km, conform US Geological Survey (USGS). Cutremurul a avut loc la ora locală 23:11 (22:11 GMT).
Cel puţin 296 de persoane au fost ucise, iar alte 153 au fost rănite, a informat sâmbătă televiziunea de stat Al-Aoula din Maroc, citată de CNN. Datele au fost furnizate de Ministerul de Interne Un oficial local a aprecizat că această evaluare este una preliminară, întrucât numeroase victime sunt în zona montană, unde este greu de ajuns.
Forţele armate regale marocane au avertizat că urmează replici.
„Vă reamintim că trebuie să fiţi precauţi şi să luaţi măsuri de siguranţă din cauza riscului de replici”, a scris armata pe X, cunoscută anterior ca Twitter.
USGS a declarat că seismul de vineri seara a fost neobişnuit de puternic pentru regiune.
„Cutremurele de această magnitudine în regiune sunt neobişnuite, dar nu neaşteptate. Din 1900, nu au mai avut loc cutremure M6 (magnitude 6)”, a precizat USGS.
Organismul american a prezis că „sunt posibile pagube semnificative””, menţionând că mulţi oameni din zonă locuiesc în imobile care sunt „foarte vulnerabile la cutremure”.
Televiziunea de stat Al-Aoula a arătat sâmbătă că mai multe clădiri s-au prăbuşit în apropierea epicentrului şi a raportat că mii de oameni şi-au părăsit casele după ce Institutul Naţional de Geofizică din ţară a avertizat despre replici.
În Marrakech, unele case din oraşul vechi strâns s-au prăbuşit.
Clipuri video neverificate de pe X (fostul Twitter) arată clădiri deteriorate şi străzi cu moloz.
Oamenii sunt văzuţi fugind speriaţi..
Cutremurul a fost resimţit puternic şi în capitala Rabat.
Știrea inițială
Un cutremur puternic a zguduit centrul Marocului în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, provocând pagube materiale în mai multe oraşe, dar autorităţile nu au raportat imediat victime, scrie AFP.
Epicentrul acestui cutremur, cu magnitudinea 6,8 pe scara Richter potrivit Institutului American de Geofizică (USGS), este situat la sud-vest de oraşul turistic Marrakech, la 320 de kilometri la sud de capitala Rabat.
BREAKING:
— Visegrád 24 (@visegrad24) September 8, 2023
Major earthquake in Morocco.
6.9 on the Richter scale according to initial reports pic.twitter.com/p8ehVIICWV
Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a indicat, la rândul său, că seismul a avut o magnitudine de 7 grade pe scara Richter şi că epicentrul său a fost situat în provincia Al-Haouz.
Potrivit imaginilor care circulă pe reţelele sociale şi martorilor, cutremurul a produs pagube materiale, fără ca autorităţile să raporteze imediat victime.
În afară de Marrakech, seismul a fost simţit la Rabat, Casablanca şi Essaouira, semănând panică în rândul populaţiei. Mulţi persoane au ieşit pe străzile acestor oraşe, temându-se că li se vor prăbuşi casele, potrivit imaginilor postate pe reţelele de socializare .
În fotografiile şi videoclipurile publicate de internauţi , pot fi văzute case avariate pe aleile oraşului vechi din Marrakech . Dar şi maşini lovite de pietre.
"Nu sunt prea multe pagube, mai multă panică. În timpul cutremurului s-au auzit ţipete. Oamenii sunt în pieţe, în cafenele, preferă să doarmă afară. Sunt bucăţi din faţade care au căzut", a declarat pentru AFP un locuitor din Essaouira, la 200 de kilometri vest de Marrakech.
Cutremurul a fost înregistrat la scurt timp după ora locală 23.00, mai exact la 22.11 GMT. Adâncimea cutremurului a fost estimată la 18,5 kilometri, potrivit USGS.
La 24 februarie 2004, un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter a zguduit provincia Al Hoceima, la 400 kilometri nord-est de Rabat, făcând 628 de morţi şi provocând pagube materiale importante. AGERPRES