VIDEO Un avion de luptă J-7 al Armatei Chinei s-a prăbușit într-o zonă rezidențială

VIDEO Un avion de luptă J-7 al Armatei Chinei s-a prăbușit într-o zonă rezidențială

Un avion de luptă J-7 al forțelor aeriene PLA s-a prăbușit, joi dimineață în orașul Xiangyang de 2,5 milioane de locuitori, din provincia Hubei, centrul Chinei, în timpul unui zbor de antrenament.

Au fost lovite mai multe clădiri rezidențiale și s-au înregistrat victime în rândul civililor. O persoană aflată a fost ucisă, iar două rănite. Pilotul aeronavei s-a ejectat în siguranță, a informat publicația chineză Global Times.

Videoclipurile care circulă online arată flăcări și fum care ies de la locul accidentului. O clădire rezidențială a fost redusă în moloz, potrivit Global Times.

Avionul de luptă Chengdu J-7, cu masă maximă la decolare de 9.100 de kg, a fost dezvoltat după modelul aeronavei sovietice MiG-21.

Potrivit evaluării din 2022 a Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS), forțele aeriene chineze încă mai au 340 de aparate J-7, acest tip de aeronavă fiind pe locul trei ca număr după J-10 (550 de aeronave) și J-11 (440 aeronave).

Pe 4 decembrie 2012, un alt J-7 s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din orașul Shantou, provincia Guangdong, pe coasta de est a Chinei, patru civili fiind răniți. În perioada 2008 - 2022, aeronavele J-7 sau variante ale acestora din alte țări au fost implicate în 10 accidente.

Din 1965 și până în 2013, când a fost oprită producția aeronavei, au fost fabricate peste 2.400 de avioane de luptă J-7, o parte dintre ele fiind destinate exportului.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”