VIDEO „Un antreprenor serios s-ar plictisi în 4-5 săptămâni la ce a mai rămas de făcut în teren”/Acuze pe autostrada de Centură a Bucureștiului

VIDEO „Un antreprenor serios s-ar plictisi în 4-5 săptămâni la ce a mai rămas de făcut în teren”/Acuze pe autostrada de Centură a Bucureștiului

„Un antreprenor serios s-ar plictisi în 4-5 săptămâni la ce a mai rămas de făcut în teren”, acuză Asociația Pro Infrastructura care a filmat din dronă cei 10 km rămași de finalizat și care odată deschiși circulației ar uni Autostrada de Centură a Capitalei (A0) de Autostrada Soarelui (A2).

  • „A0 Sud până în A2, a fi sau a nu fi în plin sezon estival”, se întreabă Asociația Pro Infrastructura, făcând referire la ideea dacă antreprenorul turc Alsim Alarko va reuși sau nu să inaugureze restul de 10 kilometri ai lotului 1 din A0, între DN4 și A2, până la sfârșit de iulie, „astfel încât șoferii să profite de o conexiune neîntreruptă pe A0 Sud de la DN6 până la Autostrada A2”.

Asociația a filmat din dronă șantierul și spune că „răspunsul este foarte simplu”:

  • „Un antreprenor serios s-ar plictisi în 4-5 săptămâni la ce a mai rămas de făcut în teren. Însă cu stilul fără chef și fără vlagă al turcilor de la Alsim Alarko, n-ar fi exclus să ne apuce luna august! Dar unde e graba?! Ce mai contează câteva zile sau săptămâni de întârziere pe contractul semnat în 26.08.2019 cu termen de finalizare octombrie 2023?…
  • „Mobilizarea” exasperantă a constructorului turc, mutatul echipelor dintr-un punct într-altul al șantierului, managementul haotic al lucrărilor și, nu în ultimul rând, bâlbele din nodul A0-A2 cu neconformități structurale care încă NU sunt rezolvate (placa de suprabetonare rămasă fără asfalt este ferfeliță, fiind momentan peticită) ne dau mari emoții că va trece și luna iulie fără o legătură completă pe Autostrada A0 între DN6 și A2”, susține Pro Infrastructura.

Continuarea A0 până la Autostrada Soarelui (A2)

Constructorul turc Alsim Alarko este cel care se ocupă de execuția a două loturi de pe Autostrada de Centură A0 a Capitalei. Mai exact este vorba de Lotul 1 (16,93 km, de la A2 la Jilava) și Lotul 2 (16,3 km, de la Jilava la DN6/Bragadiru).

Lotul 2 practic a fost finalizat, iar pe 30 decembrie 2023 a fost deschisă porțiunea de aproape 10 km de la DN6 la DN5. Restul de circa 6,3 km au rămas „muzeu”, neavând atunci o continuare pentru trafic, până luna aprilie, când au fost dați în trafic și alți 6 km din Lotul 1, adiacent.

  • Restul A0 până la Autostrada Soarelui A2 va fi deschis în această vară, au precizat pentru hotnews.ro surse apropiate proiectului. Mai exact, dacă antreprenorul turc avea o mobilizare bună în șantier deschiderea traficului va avea loc în luna iulie pe final sau la început de august. Dacă, însă, ritmul lucrărilor pe șantier va încetini, atunci inaugurarea va fi împinsă spre luna septembrie sau chiar octombrie.

Autostrada Bucureștiului – Loturile constructorului turc, în întârziere

Pe A0 Sud, Lotul 1 și Lotul 2 este construit de aceeași firmă, de turcii de la Alsim Alarko. Termenele oficiale erau de 12 luni proiectare și 30 de luni garanție.

Contractul pe Lotul 1 (16,93 km între A2/Cernica și Jilava) a fost semnat în august 2019, cu lucrări demarate în martie 2021. Pentru acest contract, termenul oficial de finalizare era octombrie 2023 (astfel apare trecut și pe documentul centralizator al CNAIR privind proiectele în derulare)

Contractul pe Lotul 2 (16,30 km între Jilava și Bragadiru/DN6) a fost semnat în martie 2019 și lucrările au demarat practic în august 2020. Acest tronson a fost finalizat și inaugurat parțial în decembrie 2023, iar termenul inițial de finalizare era mai 2023.

În prezent România are 1.016 kilometri de autostradă și 85 de kilometri de drum expres.

Hartă – Autostrada A0 Sud pe loturi

Harta tronsoanelor A0 – Autostrada de Centură a Capitalei.

Autostrada de Centură Sud A0 – Lotul 2

  • Lungime: 16,3 km (CF 902 – DN6), două noduri rutiere – cu DN6 și DN5.
  • Cost: 751 mil lei fără TVA
  • Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS
  • Execuție începută în: august/octombrie 2020
  • Stadiu (aprilie 2024): 99%
  • Contract semnat pe 9 martie 2019 / Licitația începută în iulie 2017
  • Termen de finalizare: decembrie 2023 parțial (complet: aprilie 2024)

Autostrada de Centură Sud A0 – Lotul 1

  • Lungime: 17 km (A2 – CF 902), două noduri rutiere – cu DN4 și A2.
  • Cost: 830 mil lei lei fără TVA
  • Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS
  • Execuție începută în: martie 2021
  • Stadiu (aprilie 2024): 89%
  • Contract semnat: august 2019 / Licitația începută în iulie 2017
  • Termen de finalizare: aprilie 2024 (parțial) / august-septembrie 2024 (complet)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!