VIDEO Umblă și Rusia la „cutia cu maimuțe”?/Burevestnik, racheta de croazieră care, în principiu, are o rază de acțiune nelimitată, este una dintre cele șase „superarme” rusești
Imaginile din satelit și datele aviatice arată că Rusia se pregătește să testeze o rachetă de croazieră experimentală cu propulsie nucleară – sau a testat deja o astfel de armă recent, potrivit unei analize New York Times . Burevestnik, care în principiu are o rază de acțiune nelimitată, este una dintre cele șase „superarme” rusești despre care Putin se lăuda că nu pot fi interceptate de niciun sistem de apărare.
Deplasările aeronavelor și vehiculelor dintr-o bază militară din zona arctică îndepărtată a Rusiei se aseamănă cu pregătirile efectuate înainte de testarea rachetei Burevestnik sau SSC-X-9 Skyfall, în 2017 și 2018.
Avioane de supraveghere americane au fost zărite în aceeași zonă în ultimele două săptămâni, iar piloții au fost avertizați să evite spațiul aerian din această zonă.
Rusia a mai efectuat 13 teste în perioada 2017-2019, toate fiind eșuate, potrivit unui raport al Inițiativei Amenințării Nucleare (NTI), un ONG care luptă pentru reducerea numărului de arme nucleare și biologice.
Orice greșeală poate fi letală. O rachetă lansată în 2019 s-a prăbușit și a explodat în timpul misiunii de recuperare, omorând șapte persoane, potrivit oficialilor americani.
Racheta „este exotică – este periculoasă în faza de testare și de dezvoltare”, a spus Daryl Kimball, director executiv al Asociației pentru Controlul Armelor. Nu se știe sigur dacă vreo altă rachetă Burevestnik a mai fost testată din 2019 și până acum, dar, chiar și dacă o lansare reușită a avut deja loc, mai sunt mulți ani până când arma ar putea deveni operațională.
În testele precedente, racheta a reușit să zboare pe distanțe mult mai mici decât cele pentru care a fost proiectată – peste 20.000 de kilometri. Oficialii americani au estimat că în timpul celui mai reușit test, care a durat doar puțin peste două minute, racheta a zburat 35 de kilometri înainte de a se prăbuși în mare.
În timpul unui alt test, reactorul nuclear al rachetei nu s-a activat, iar racheta a căzut la doar câțiva kilometri distanță de punctul de lansare. Pentru ca un test să fie reușit, reactorul nuclear al rachetei trebuie să pornească în timpul zborului, așa încât racheta să poată străbate distanțe mult mai mari.
Imaginile din satelit arată că Rusia se pregătește să testeze o rachetă Burevestnik. Captură foto: Twitter (X) / @JustusUwakwePotrivit raportului NTI, racheta este o armă strategică menită să fie folosită ca răspuns la un atac nuclear din partea inamicului. Racheta poate fi echipată cu focoase convenționale sau nucleare, însă are o încărcătura mai mică decât alte arme nucleare. Folosită în război, racheta ar putea distruge zone urbane și ținte militare mari, potrivit experților.
Rusia a dezvăluit foarte puține lucruri despre detaliile tehnice ale rachetei Burevestnik, dar președintele rus Vladimir Putin a spus că are propulsie nucleară. Arma este probabil lansată de un motor de rachetă cu combustibil solid înainte ca micul reactor nuclear să se activeze în timpul zborului, ceea ce i-ar permite rachetei să rămână în aer pentru o perioadă nelimitată.
Cele 6 „superarme” ale lui Putin
Burevestnik este una dintre cele șase arme strategice pe care Putin le-a introdus într-un discurs susținut în 2018. Președintele rus a susținut că aceste „superarme” sunt prea puternice pentru a fi interceptate de sistemele de apărare ale Statelor Unite.
- Avangard - „planor hipersonic”
- Burevestnik - rachetă cu propulsie nucleară
- Kinjal - rachetă hipersonică balistică lansată din aer
- Poseidon - vehicul subacvatic autonom cu propulsie nucleară
- Sarmat (Satan II) - rachetă balistică intercontinentală super-grea
- Zircon - rachetă de croazieră hipersonică anti-navă
Imaginile din satelit obținute în dimineața zilei de 20 septembrie arată mai multe vehicule prezente în zona de lansare a rachetelor de la baza militară rusească, printre care se numără și un camion cu o remorcă ce pare să aibă dimensiunea rachetei Burevestnik.
Până după-masa, remorca a dispărut, iar echipamentul de protecție împotriva vremii acoperea din nou platforma de lansare, după ce fusese temporar dat la o parte.
Alte imagini obținute o săptămână mai târziu arată că platforma de lansare a devenit din nou activă.
Rusia a mai efectuat 13 teste cu rachete Burevestnik în perioada 2017-2019 și toate ar fi eșuat. Foto: Profimedia ImagesPe 31 august, autoritățile ruse au emis o avertizare aeriană despre o „zonă de pericol temporară” prin care îi sfătuia pe piloți să evite o parte din spațiul aerian de deasupra Mării Barents și zona din jurul locului de lansare, cunoscut sub numele de Pankovo.
Avertizarea a fost extinsă de mai multe ori, momentan având ca dată de expirare ziua de 6 octombrie. Rusia a emis avertizări similare înainte de testul rachetei Burevestnik din 2019.
Mai mult, două avioane rusești folosite special pentru colectarea de date de la lansările de rachete au fost zărite la baza aeriană Rogacevo, aflată la 160 de kilometri sud de Pankovo, la începutul lunii august.
Racheta Sarmat, una dintre cele șase „superarme” strategice prezentate de Putin în 2018. Foto: Profimedia ImagesAvioanele sunt deținute de Rosatom, compania de energie atomică a Rusiei. Avioanele au rămas la acea bază până pe 26 septembrie, potrivit imaginilor din satelit. În timpul unor teste similare efectuate în 2018, același tip de avioane au fost văzute în apropierea locului de lansare.
Un avion de recunoaștere al Forțelor Aeriene americane RC-135W Rivet Joint a zburat cel puțin două misiuni în apropierea coastei insulei arctice unde se află locul de lansare, pe 19 și 26 septembrie, potrivit Flightradar24.
Din cauza lipsei de informații legate de racheta Burevestnik, este greu de spus dacă testul a avut deja loc sau urmează să aibă loc.
Racheta este periculoasă nu doar pentru că are un potențial militar mare, dar și pentru că ar putea elibera emisii radioactive foarte dăunătoare dacă racheta ar exploda sau ar suferi vreo defecțiune în timpul testării.