VIDEO Ucrainenii atacă din nou, violent, pe malul stâng al fluviului Nipru, ocupat de către trupe ruseşti

VIDEO Ucrainenii atacă din nou, violent, pe malul stâng al fluviului Nipru, ocupat de către trupe ruseşti

Armata ucraineană anunţă vineri că au loc ”confruntări violente” pe malul stâng al fluviului Nipru, ocupat de către trupe ruseşti, în sudul Ucrainei, o zonă în care forţe ucrainene au reuşit să deschidă capete de pod, în timp ce armata rusă anunţă, la rândul său, că a provocat toată săptămâna pierderi ucrainenilor care încearcă să debarce pe malul pe care-l controlează, relatează AFP.

Armata rusă subliniază că le-a provocat ucrainenilor pierderi grele de-a lungul întregului fluviu. ”În sectorul Herson, pe malul drept al Niprului (controlat de ucraineni), şi în timpul unei încercări de debarcare pe o insulă, adversarul a pierdut peste 480 de militari, ucişi sau răniţi, două tancuri şi 17 vehicule”, anunţă Ministerul rus al Apărării într-un raport cu privire la perioada 11-17 noiembrie.

În raportul rus nu se evocă succese revendicate de către ucraineni în această zonă. Declaraţiile beligeranţilor nu puteau fi confirmate, dar nici infirmate vineri, scrie AFP. Armata ucraineană anunţa puţin mai devreme că a desfăşurat ”o serie” de operaţiuni ”reuşite” pe malul stâng al Niprului.

”Trupe ale Marinei ucrainene, în cooperare cu alte unităţi ale forţelor apărării, au reuşit să se instaleze în mai multe capete de pod” în această zonă, dădea asigurări Comandamentul Marinei.

Comandamentul ucrainean anunţa, la rândul său, ”pierderi grele” în rândul inamicului. Armata ucraineană speră să lanseze apoi un asalt mai important, cu obiectivul de a străpunge linii ruseşti, care opresc o contraofensivă ucraineană lansată în iunie.

O străpungere în acest sector ar reprezenta un succes important, în contextul în care linia frontului a rămas neschimbată, iar nici Ucraina şi nici Rusia nu au făcut cuceriri teritoriale semnificative de la recucerirea în urmă cu un an de către Kiev a oraşului Herson, capitala regiunii ucrainene cu acelaşi nume.

Frontul este delimitat de atunci de fluviul Nipru. Forţele ruse ocupă malul stâng, iar cele ucrainene malul drept.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen