Câteva secunde mai târziu, drona atacatoare reapare în cadru și se lovește de drona care filmează. În urma impactului, se observă cum sar fragmente ale elicelor acesteia. Judecând după faptul că drona atacată continuă să monitorizeze situația, filmând în continuare, se poate aprecia că lovitura a eșuat, iar atacatorul s-a prăbușit.
Ucraina a revendicat victoria istorică în prima bătălie aeriană între două drone de cercetare
Având în vedere faptul că videoclipul este distribuit atât de surse rusești, cât și ucrainene, iar pe drona atacatoare nu există niciun fel de inscripții, este greu de stabilit cui aparține aceasta. Mai ales că ambele părți implicate în conflict folosesc quadrocoptere Mavic 3 pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare.
Ulterior, o serie de canale rusești de pe Telegram au difuzat informații potrivit cărora videoclipul a fost filmat de o dronă rusească pe teritoriul Republicii Populare Donețk. Aceasta ar fi monitorizat mișcarea unităților Forțelor Armate ale Ucrainei, îndeplinind misiuni de corectare a focului artileriei.
Cu toate acestea, partea ucraineană susține că drona care a filmat a aparținut Ucrainei, fiind atacată de un quadrocopter rusesc.
Astfel, niciuna dintre părți nu vrea să recunoască faptul că drona sa a pierdut prima “bătălie istorică” dintre două mijloace aeriene care nu dețin armamente.
Acest videoclip a fost lansat de armata ucraineană și demonstrează modul în care aceste drone sunt folosite pentru a ajuta la stabilirea coordonatelor obiectivelor ce vor fi distruse de loviturile de artilerie.
Videoclipul a fost filmat în Marinko, în regiunea Donețk.