VIDEO Trebuie să vedeți măcar primele două minute din acest reportaj. Numai cine și-a pierdut sufletul nu va vărsa o lacrimă...
Trebuie să vedeți măcar primele două minute din acest reportaj. Numai cine și-a pierdut sufletul nu va vărsa o lacrimă... După ce au venit de la mii de kilometri distanţă şi au fost fost primiţi cu gaze lacrimogene şi bastoane, se întorc în ţările in care muncesc unde si-au facut un rost. Povestea câtorva dintre românii din diaspora care continuă să creadă că România va fi condusă într-o zi de politicieni competenţi, mai jos, într-un reportaj Din interior, la Digi 24 .
Laura Ghibu Ventimiglia din Sibiu locuieşte de 28 de ani în Suedia. Este medic stomatolog.
- De ce ai întârziat atâta?
- Scuză-mă, avionul a întârziat!
- Cum eşti?
- M-am rablagit rău.
Bunicul ei, Emil Ghibu, are 102 ani. Şi-a pierdut parţial auzul pe front, în Al Doilea Război Mondial.
- Tu cum stai cu banii?
- Mai bine stau. Am început să lucrez mai mult.
- Da?
- Atunci e bine.
- O să mă duc vreo două zile la Bucureşti.
- Acuma? De ce?
- La protest.
- Nu înţeleg.
Emil Ghibu este fiul lui Onisifor Ghibu, participant important la Marea Unire din 1918.
- Facem protest.
- Ce anume?
- Împotriva Guvernului...
- Şi pentru asta mergi la Bucureşti?
- Merg cu tata.
- Si el merge?
- Păi da.
Ştefan Ghibu a fost disident politic în timpul comunismului. Locuieşte de 30 de ani în Suedia.
Mulţi dintre românii din diaspora ar vrea să se întoarcă.
Ştefan Ghibu: Eu m-aş întoarce cu mare plăcere în România, mai ales că îs foarte apropiat de mulţi oameni, cunosc locurile, am trăit foarte mulţi ani aici, dar dacă m-aş întoarce şi situaţia ar fi aceasta, personal cred că nu aş putea să fiu liniştit nicio clipă. Am căutat un loc în care să mă simt acasă. Am schimbat ţară după ţară. Am vrut să stau în America, nu mi-a plăcut. Am stat în Anglia, nu mi-a plăcut. Am stat în Italia, nu mi-a plăcut. Am fost în Elveţia, nu mi-a plăcut. Am fost în Brazilia, nu mi-a plăcut. Aici îmi place.
Dana Hering este asistentă medicală în Suedia. A plecat din ţară acum 6 ani.
- Sunt mulţi oameni care vor să se întoarcă. Sunt oameni care trăiesc... Am cunoscut o pereche de oameni care au trăit 25 de ani în Suedia, doar cu gândul acasă. Toate vacanţele făcute acasă, şi-au făcut casă în România, au aşteptat cu nerbădare să iasă la pensie ca să se poată întoarce în România
Paul Irinel Carp lucrează la un depozit din Canada. Este plecat de 12 ani.
- Şi acum m-aş întoarce şi mâine, m-aş duce, aş da quit my job, mi-aş da demisia la depozit, aş întrerupe jobul 1 an de zile şi aş încerca o viaţă nouă în România.
Bogdan Drugă locuieşte de 10 ani în Italia. Şi-a dat demisia ca să vină la protest.
- Nimeni nu pleacă să spună: Domne, nu mă mai întorc aici, n-o să mai vin niciodată în ţara asta, m-am săturat de România, o urăsc! Nu, noi iubim România, toţi cei care plecăm, o iubim.
Rodica îngrijeşte bătrâni în Spania, de 10 ani.
- Vreau acasă, vreau în ţara mea, vreau în casa mea, vreau să lucrez aici, să fiu respectată aici în ţara mea. Eu când am plecat, tatal meu trăia, şi când am venit, l-am dus la groapă. E foarte greu... foarte greu.
Pia Miron îngrijeşte bătrâni în Italia, de 15 ani.
- Am 4 copii. Cel mai mic locuieşte la Bârlad, aici în România, şi pentru el am venit aici, pentru că dacă mai am încă rădăcini aici, e nevoie să lupt pentru ei.
Ajunşi în pragul disperării, tot ce le-a mai rămas a fost exilul.
Pia Miron: Am plecat cu disperare. Aveam 3 copii bolnavi, nu reuşeam să mă duc să-i tratez aici în România, din cauză că: prima dată, fără servici, nici eu nici soţul. La medic când mă duceam, trebuia să scot din buzunar, altfel nu puteam. Şi mi-am luat lumea-n cap, am plecat.
Georgeta Anghel lucrează în curăţenie în Spania. Are un copil în România.
- Am plecat acum mulţi ani din România, de sărăcie, din cauza sistemului, pentru un trai mai bun, decent.
Bogdan Drugă: Am plecat pentru simplul fapt că în România chiar nu se mai putea în acel moment, nu mai existau variante valabile de supravieţuire în România.
Dana Hering: Problema României este că a emigrat deja mult prea multă lume şi deja există problemă foarte serioasă cu forţa de muncă. Şi va fi şi se va vedea. Pentru că au plecat, nu doar medicii şi IT-iştii, au plecat profesioniştii în domeniu, faianţarii, gipsarii, constructorii, toţi sunt mai bine plătiţi în străinătate, toţi se califică la locul de muncă, tuturor oamenilor care vor să muncească, şoferii, asistente, n-are importanţă, li se oferă ocazia să muncească în condiţii mai bune.
Ştefan Ghibu, tatăl Laurei: În timpul regimului comunist îndrăzneam să spun ce alţii spuneau pe la colţuri, direct în faţă la toată lumea. Am ajuns până în situaţia de a-mi bate joc în şedinţă cu foarte multă lume de măsurile luate de Ceauşescu, măsurile economice luate de Ceauşescu. Şi acest lucru era inimaginabil. Am fost taxat că ori sunt nebun, ori sunt instigator. Nebun nu eram, instigator nu eram, dar am fost pedepsit în final să nu mă mai pot întoarce.
Laura Ghibu Ventimiglia: Eu am plecat, să zicem aşa, împotriva voinţei mele. Din păcate, în perioada comunismului, tatăl meu a avut probleme destul de mari cu securitatea şi a fost într-un fel expulzat. I s-a pus în vedere să părăsească ţara. Ori aşa, ori dispărea. I s-a dat un paşaport şi a fost consiliat prieteneşte de un om important din sistem să plece şi aşa a ajuns după multe peripeţii în Suedia şi soarta mea a fost pecetluită. Am plecat în iunie, chiar înainte de Mineriadă. Am aşa nişte repere...
4 milioane de români au emigrat în ultimii 10 ani. Au căutat un lucru simplu: demnitate.
Paul Irinel Carp: Acolo în primul rând nu este corupţie, nu este cum e aici aşa să dai şpagă, să dai mită, etc. Iar acolo sunt nişte legi foarte aspre împotriva discriminării, împotriva abuzurilor, de exemplu, avem sindicate la servici, deci avem aceste drepturi ale omului, deci sunt nişte condiţii foarte bune faţă de România.
Dana Hering: Există protocoale, asta e marea diferenţă între sistemul de sănătate românesc şi sistemul de sănătate occidental, că nu e numai suedez. Există protocoale care se respectă în cele mai mici puncte.
Rodica îngrijeşte bătrâni în Spania, de 10 ani.
- Au altă mentalitate, te duci într-o instituţie publică, te îndeamnă, fără să se enerveze, fără să ţipe la tine, este incomparabil cu ce este în România. 02:01:58
Georgeta Anghel: Au drumuri, cel puţin Spania are 16.000 de kilometri de autostradă. România... cred că nici de acum în 200 de ani nu o să realizeze aşa ceva.
La alegerile prezidenţiale din 2014, românii din diaspora au stat la cozi infernale pentru a vota.
Dana Hering: Noi trebuia de mult să protestăm... Am votat în Stockholm, am stat la coadă în 2014... Am stat la coadă vreo 2-3 ore. Ce m-a suprins pe mine a fost faptul că nu puteau să voteze oameni, era decembrie, da? Erau oameni care erau în vizită la copii, erau oameni în trecere prin Stockholm care îşi doreau să voteze, veniseră cu paşaportul şi nu au avut dreptul să voteze. PSD-ul a ajuns la concluzia că nu poate să obţină o majoritate parlamentară decât dintr-o minoritate electorală şi au încercat să facă legile în aşa fel... legea electorală a fost schimbată în 2015, încât să voteze cât mai puţini oameni şi pe cât posibil să voteze electoratul lor. Domiciliul obligatoriu şi circumscripţia electorală arondată este un fel de legare de glie, de fapt, prin care ajung să voteze doar pensionarii şi bugetarii care sunt în principiu votanţii lor tradiţionali. Am hotărât să mergem cu legile electorale via iniţiativă civică care este o modalitate prevăzută în Constituţie, vom strânge semnături, 100 000 de semnături sunt necesar pentru a promova legile electorale ca inițiativă civică şi vom încerca să le introducem în Parlament.
Românii din diaspora se lovesc de birocraţie când se întorc în ţară.
- Sunt din diaspora şi trebuie să semnez pentru că sunt împotriva legii...
- Fără penali? Acolo, în partea aia.
- Am fost acolo și mi s-a cerut buletinul.
- Da.
- Păi eu nu am buletin.
- Nu se poate fără buletin.
- Asta e discriminare pentru că sunt din diaspora.
- Da, știu.
- Eu sunt cetăţean român şi nu am dreptul să particip la o acţiune...
Tudor Cârstoiu: Diaspora cred că tre să fie prima prioritate strategică a României, de ce? Fiindcă diaspora va fi cea care poate să ajute ţara să se ridice.
Ştefan Ignat are 22 de ani şi a locuit 11 ani în Italia. S-a întors în România acum un an.
- Am crescut în străinătate şi am ales să mă întorc în ţară şi să studiez aici, pentru a încerca să aduc aportul meu în fiecare zi societăţii de aici, mediului în care am crescut şi să-mi ajut prietenii şi societatea să creăm împreună o perspectivă cât mai deschisă şi mai pozitivă pentru plaiurile noastre.
Tudor Cârstoiu s-a întors în România ca să intre în politică
- Am locuit 8 ani la Milano. Am şi studiat şi am şi muncit acolo şi m-am întors în România de dor şi fiindcă cred că în România putem să aprindem lumina şi putem să facem o ţară mai democratică, mai dezvoltată şi mai demnă.
Vlad Mada este student şi locuieşte de 6 ani în Suedia. A aplicat la o finanţare pentru a se întoarce în România.
- Este un grant care se acordă noilor antreprenori din diaspora care ar vrea să se întoarcă în România şi să îşi deschidă propria afacere sau un ONG sau un antreprenoriat. Am aplicat pentru proiect şi acum suntem în fazele de aşteptare, de procesare a proiectelor. Dacă primesc grantul, cel mai probabil voi fi înapoi, încercând să pornesc o afacere.
- Cum ţi se pare ideea asta de întoarcere în curând în România?
- Grea, mai ales că făcând acest proiect, am făcut şi nişte clase de marketing, nişte clase de ce înseamnă să îţi deschizi o afacere în România şi văzând câtă birocraţie este, câţi paşi trebuie să faci, din punctul A trebuie să mergi în punctul B, înapoi în punctul, din punctul D să mergi în punctul C şi aşa mai departe, mi se pare o bătaie de cap foarte mare.
Laura Ghibu Ventimiglia a vrut să se întoarcă în ţară împreună cu soţul şi fetiţa de 10 ani, în 2016.
- În momentul în care Guvernul Cioloş a ajuns la putere, să zicem aşa, şi a început să se respire un fel de normalitate în ţară, atunci am zis: ăsta e momentul. Am căutat şcoală pentru fiica noastră, ştiu că este o şcoală finlandeză aici în Sibiu, am spus perfect, pierde un an, nu contează, începem la Sibiu, mi-am găsit un serviciu şi am început deja să lucrez. Lucram la Cluj şi în acelaşi timp căutam un serviciu aici în Sibiu. Începusem deja să pun bazele când, în decembrie 2016 s-a întâmplat...
Guvernul PSD-ALDE a ajuns la putere în decembrie 2016. Laura nu s-a mai mutat înapoi în ţară, dar a început să vină la proteste.
- Am încercat şi eu ca un mic pion să particip la demonstraţii, să nu-i las singuri pe cei care aveau iniţiative diverse şi până la urmă am reuşit, asta a fost o mare refulare şi o mare plăcere şi am avut în sfârşit conştiinţa că ne-am trezit, că suntem o naţie şi că este speranţă. Şi de atunci nu m-am mai oprit. Încerc să o cresc pe fiica mea cum am fost crescută eu, îi vorbesc foare mult de istoria noastră, de cine este, de unde vine, am trimis-o în România la grădiniţă ca să înveţe româneşte. Ea este foarte patrioată. Adoră să vină în România şi eu sper ea să fie parte din schimbare. Pentru asta o cresc.
Protestul diasporei din 10 august a început paşnic şi s-a încheiat violent, prin evacuarea Pieţei Victoriei. 452 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care 70 au fost spitalizate.
Cine a fost Onisifor Ghibu
Onisifor Ghibu s-a născut la Săliște, unde face și școala primară. Liceul îl începe la Sibiu (primele 6 clase) apoi îl termină la Brașov (1902). Studiile universitare le face la Institutul teologic andreian Sibiu, apoi și le desăvârșește la Universitatea din București, la Budapesta, Strasbourg și Jena, în acest din urmă oraș universitar trecându-și și doctoratul în filosofie, pedagogie și în istorie universală (1909).
Este numit inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910-1914), fiind totodată și profesor de pedagogie la Institutul teologic din Sibiu (1910-1912).
Refugiat în București între anii 1914 și 1916, colaborează cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu și cu alți refugiați ardeleni la o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei.
Pentru activitatea intensă pe această linie, Onisifor Ghibu a fost condamnat în 1915, în contumacie, de Curtea Militară Maghiară din Cluj, la moarte.
După ocuparea Bucureștiului în toamna anului 1916, Onisifor Ghibu se refugiază la Iași cu soția și cei trei copii (cel mai mare de 4 ani), iar din martie 1917 la Chișinău, unde devine motorul acțiunii revoluționare basarabene din 1917-1918. Împreună cu câțiva fruntași basarabeni întemeiază și organizează Partidul Național Moldovenesc. Conduce efectiv vasta acțiune de organizare a învățământului în limba română, inexistent în 1917 și reușește deschiderea de școli românești în toată Basarabia, începând cu toamna anului 1917. Tipărește apoi ”Ardealul” (de la 1 octombrie 1917), prima ”foaie” cu tipar latin din întreg Imperiul Rus, transformat mai apoi în cotidianul ”România Nouă” (de la 24 ianuarie 1918) – ”organ de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor”. În primul număr publică marea ”Declarație” – întocmită și cu prima semnătură a lui Onisifor Ghibu – ”de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”. Onisifor Ghibu se află în fruntea luptei care duce la unirea Basarabiei în 1918.
În anul 1918 este numit secretar general al resortului de instrucție din Consiliul Dirigent, fiind ales și deputat în Marele Sfat al Transilvaniei. Cu acest prilej, realizează preluarea Universității din Cluj, propunând și înfăptuind organizarea ei pe baze românești (1919). Pentru ridicarea prestigiului noii instituții de învățământ superior, intervine și reușește să-l aducă în țară pe marele savant Emil Racoviță, ajutându-l să înființeze la Cluj primul institut de speologie din lume. În 1919, Onisifor Ghibu este numit ca profesor la noua universitate, fiind ales totodată membru corespondent al Academiei Române. În calitatea sa de profesor, funcționează până în anul 1945.
Pentru activitatea sa permanent naționalistă, antirevizionistă și antisovietică a avut de suferit tot restul vieții după instaurarea forțată a regimului comunist în România. A fost de la început ”persona non grata”, toată bibliografia lui a fost blocată. Chiar din 1945, în timpul detenției – fără judecată – în lagărul de deținuți politici de la Caracal – a fost primul profesor ”epurat” și pensionat forțat din Universitatea clujeană, al cărei principal ctitor a fost în 1919. La Caracal, a fost deținut timp de 222 de zile. A fost arestat din nou la 10 decembrie 1956 și condamnat la 2 ani închisoare corecțională pentru că „a întreprins acțiuni împotriva regimului democrat popular al RPR”. A fost eliberat la 13 ianuarie 1958.
În ciuda tuturor manevrelor dușmănoase, Onisifor Ghibu a fost inclus în Calendarul UNESCO internațional pe anul 1983, la centenarul nașterii sale, ceea ce a asigurat readucerea lui în actualitate, prin numeroase simpozioane, filme, emisiuni radio și TV etc.
Exclus complet din viața publică, a trăit izolat la Sibiu, până în 31 octombrie 1972, adică 27 de ani după ”epurarea” sa. A continuat să scrie, lăsând la moartea sa zeci de mii de pagini de manuscrise, în mare parte memorialistică. N-a încetat nici un moment lupta – întotdeauna argumentată, spre a fi greu condamnabilă – cu oficialitățile comuniste, fiind în fruntea ”rezistenței intelectuale” din epocă, cu toată teroarea permanent desfășurată împotriva sa de teribila Securitate comunistă.(Sursa: Wikipedia )
