Un avion cargo cu opt persoane la bord s-a prăbușit în apropierea orașului Kavala, în nordul Greciei, sâmbătă seara târziu, au anunțat pompierii și televiziunea de stat, citate de Reuters.
Televiziunea de stat ERT a relatat că aeronava era un Antonov An-12 deținut de o companie ucraineană, care zbura din Serbia spre Iordania.
Pilotul solicitase o aterizare de urgență din cauza unei probleme la motor, dar semnalul aeronavei a fost pierdut.
Imaginile video încărcate pe ertnews.gr arată aeronava în flăcări care coboară rapid înainte de a se lovi de sol în ceea ce pare a fi o explozie.
Pompierii nu au putut confirma tipul de aeronavă, dar au declarat că există informații inițiale potrivit cărora la bord se aflau opt persoane.
Într-o declarație, au precizat că a trimis 15 pompieri și șapte mașini pentru a stinge incendiul izbucnit după prăbușire. Mai mulți salvatori erau pe drum.
Nu a fost clar care era încărcătura aeronavei, dar unitatea specială de răspuns la dezastre investighează, de asemenea, scena.
„Tratăm încărcătura ca pe un material periculos", a declarat un oficial al pompierilor.