VIDEO Toader, SLUGA PENALILOR, în RĂZBOI fățiș cu procurorii! Răspunsul procurorului-general Lazăr

VIDEO Toader, SLUGA PENALILOR, în RĂZBOI fățiș cu procurorii! Răspunsul procurorului-general Lazăr

Toader, sluga penalilor, în război fățiș cu procurorii. „Nu l-am trimis și nu-l trimit la Ministerul Public și nici la componentele sale, pentru că avizatorul e CSM, care are secție de procurori, de judecători, și care e garantul independenței justiției și avizator”, a subliniat Toader, adăugând că „procurorii nu fac legi”. „Procurorii nu fac legi. N-am știut că avem un parlament tricameral, cu Senat, Cameră și procurori care să voteze. Am fost procuror și stiu că procurorii interpretează și aplică legea, legea e opera legiuitorului, CSM fiind cel care avizează continutul propunerii legislative, care să nu afecteze independența, dar nu cenzurează soluția”, a susținut Tudorel Toader miercuri dimineață la sediul Ministerului Justiției.

UPDATE/Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, miercuri, la sosirea la Consiliul Superior al Magistraturii, că în Justiție există cultura dezbaterii publice fără să se jignească.

Întrebat despre afirmațiile ministrului Justiției, Tudorel Toader, potrivit cărora "unii spun ce știu, alții știu ce spun", șeful Ministerului Public a cerut să nu fie dramatizată o dezbatere publică.
"Este o dezbatere publică. Vă rog să observați că în Justiție există cultura dezbaterii publice fără să se jignească nimeni pe nimeni și prin urmare noi ar trebui să ne păstrăm calmul și nu să incităm. Cred că nimeni nu dorește să incite o dezbatere, care este o dezbatere de idei și care e caracterizată prin cultură și prin seriozitate", a spus Lazăr.


Ministrul Justiției a precizat că trimite astăzi proiectele de modificare a legilor către Consiliul Superior al Magistraturii, care se întoarce din vacanță.

„Nu l-am trimis și nu-l trimit la Ministerul Public și nici la componentele sale, pentru că avizatorul e CSM, care are secție de procurori, de judecători, și care e garantul independenței justiției și avizator”, a subliniat Toader, adăugând că „procurorii nu fac legi”.

Cu privire la contestațiile procurorilor la modificările propuse de el, toader a afirmat că „în România, libertatea de exprimare e o valoare fundamentală. Nu vă răspund la întreb, tot de principiu. Știți sintagma potrivit căreia unii spun ce știu, alții știu ce spun”.

Ministrul a mai afirmat că, săptămâna trecută, a pus în dezbatere „principalele probleme, direcţii de modificări la pachetul de legi privind justiția” și a argumentat că propunerile din acea prezentare nu se vor schimba.

„Până acum se vorbea de lipsa de transparență. Azi, proiectul pleacă a treia oară la CSM. A fost și acea dezbatere publică de 5-6 zile privind proiectul de modificare, care în precedent nu a mai existat. Vă amintiți că, în 2005, aceleași legi ale justiției despre care vorbim azi au fost modificate prin procedura angajării răspunderii Guvernului, adică fără dezbatere. Ministru la vremea aceea era doamna Macovei. A depus pachetul de legi, trei zile pică Guvernul sau trece pachetul. Evident era faptul că pachetul o să treacă, pentru că exista susținere parlamentarp. Niciun Guvern nu se duce să testeze susținerea în Parlament. Atunci nu s-a vorbit de lipsa de transparență, pentru că nici nu era timp, nici de fondul soluției. Azi, transparență de trei ori: la CSM, o dată în dezbatere publică, numeroasele dezbateri din sala de consiliu a ministerului”, a mai spus Tudorel Toader.

Ministrul a adăugat că, în procedura de inițiere a proiectului de modificare a legilor, „fiecare participant la elaborarea unei legi trebuie să-și respecte limitele de competență constituțională”.

„Procurorii nu fac legi. N-am știut că avem un parlament tricameral, cu Senat, Cameră și procurori care să voteze. Am fost procuror și stiu că procurorii interpretează și aplică legea, legea e opera legiuitorului, CSM fiind cel care avizează continutul propunerii legislative, care să nu afecteze independența, dar nu cenzurează soluția”, a susținut Tudorel Toader.

Ieri, Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar, precizează ambasada SUA la Bucureşti, care îi îndeamnă pe toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta ţării împotriva corupţiei şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale. 

Ce a propus Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, în 23 august, proiectul de lege privind legile justiţiei, el anunţând modificări semnificative care vizează statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani, ca în prezent. Şeful instanţei supreme va fi numit în continuare la propunerea preşedintelui. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. O altă modificare vizează înfiinţarea unei a treia direcţii în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, care va face urmărirea penală în cazul magistraţilor suspectaţi de comiterea unor infracţiuni.

Totodată, soluţiile adoptate de procurori pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice, potrivit modificărilor anunţate. În actuala lege, procurorul superior poate infirma o soluţie a unui subordonat doar pentru motive de nelegalitate.                  

Potrivit aceloraşi propuneri, Inspecţia judiciară a CSM va trece la Ministerul Justiţiei. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. De asemenea, o altă propunere este ca la Institutul National al Magistraturii (INM) să se prezinte la examen doar candidaţii care au vârsta de peste 30 de ani şi 5 ani experienţă în domeniul juridic.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”