VIDEO Talibanii, surprinşi plimbându-se în elicoptere americane Black Hawk. ONG: „Am făcut din ei traficanţii de arme ai următorului deceniu”

VIDEO Talibanii, surprinşi plimbându-se în elicoptere americane Black Hawk. ONG: „Am făcut din ei traficanţii de arme ai următorului deceniu”

Publicaţia britanică The Independent a publicat joi un clip cu talibanii rulând un elicopter american UH-60 Black Hawk pe pista identificată de portalurile de specialitate şi de reţeaua rusă RT ca aparţinând aeroportului din Kandahar, relatează New York Post.

Imaginile nu suprind aparatul în aer, ci militanţii par doar că îl testează sau îl parchează.
Talibanii au pus mâna pe o adevărată zestre de război, remarcă analiştii americani.
Joseph Dempsey, cercetător şi analist în domeniul apărării la centrul de reflecţie londonez „International Institute for Strategic Studies” a postat de asemenea înregistrarea video pe contul său de Twitter.
Portalul de specialitate The Drive notează că este o reflecţie a propagandei militanţilor care se pot lăuda cu o pradă uriaşă de armament american, valorând miliarde de dolari.
Până acum, experţii şi observatorii au identificat cel puţin patru elicoptere Black Hawk, dintre care două la kandahar, unde a funcţionat o bază aeriană americană, căzută în mâinile insugenţilor în cursul celor nouă zile de victorii-fulger asupra capitalelor provinciale.
De când au preluat puterea în Afganistan, luptătorii talibani au apărut pe reţele sociale îmbrăcaţi în echipamentele tactice americane lăsate în urmă sau predate de forţele armate afgane. În special aşa-numita Brigadă 313 Badri a încărcat imagini de propagandă în stilul ISIS, luptătorii fiind echipaţi cu căştile, ochelarii pentru viziune nocturnă şi uniformele militare americane în locul turbanelor şi veşmintelor lor albe obişnuite.
Un organism de supraveghere guvernamental american a relatat că militanţii ar avea la dispoziţie 75.000 de vehicule, 600.000 de arme şi 208 aparate de zbor, potrivit Daily Wire, citat de New York Post.
„Am făcut din talibani traficanţii de arme ai următorului deceniu”, remarcă Adam Andrzejewski, directorul executiv de la Open the Books, un ONG cu sediul în SUA, care monitorizează cheltuielile guvernului SUA.
Expertul spune că insurgenţii deţin 50.000 de vehicule tactice, 20.000 de camioane Humvee, circa 1.000 de blindate rezistente la mine şi circa 150 de transportoare blindate de personal.
Totuşi bilanţul este incomplet, având în vedere că un audit condus la nivel federal a constatat că lipsesc drone în valoare de 200 de milioane de dolari americani.
„Nu ştim unde se află un număr de 600.000 de arme”, a spus el.
„Le-am adunat o zestre de război destul de impresionantă şi ea se află acum în mâinile talibanilor. Ştim că în iulie şapte elicoptere noi au fost livrate în capitală”, a spus analistul referindu-se la echipamentele cu care SUA a dotat armata afgană. Americaniii au investit 83 de miliarde de dolari în forţele de securitate afgane.
Miercuri, 25 de senatori republicani au cerut o „numărătoare completă” a echipamentelor confiscate de talibani şi au vrut să ştie ce planuri există pentru recuperarea lor.
"Este inadmisibil faptul că echipamente militare de înaltă tehnologie plătite de contribuabilii americani au căzut în mâinile talibanilor şi a aliaţilor lor terorişti", i-au pus în vedere cei 25 de senatori secretarului american al apărării Lloyd Austin.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”