âteva mii de credincioşi au participat miercuri la hramul Mănăstirii ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, majoritatea fără a respecta regulile de distanţare socială, în ciuda măsurilor luate de autorităţi în acest sens şi a recomandărilor Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, transmite Agerpres. Imaginile filmate de portalul  NewsBucovina  arată cum oamenii – în majoritate bătrâni – au ignorat absolut orice regulă de distanțare fizică, iar mulți dintre ei nu purtau măști.

Suceava este județul cel mai afectat de pandemia de coronavirus, cu aproape 4.000 de cazuri confirmate.

În plus, la ieşirea din curtea mănăstirii, mulți credincioși s-au înghesuit să ia pachete cu mâncare oferite de persoane private.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, tocmai pentru a evita astfel de situaţii, a anunţat că nu vor mai fi împărţite sarmale şi apă, aşa cum s-a făcut în anii trecuţi.

Credincioşii nu au respectat măsurile de protecţie sanitară nici la ieşirea din curtea mănăstirii a coloanei auto pentru procesiunea prin oraş, încercând să ajungă cât mai aproape de platforma pe care se aflau moaştele.

Pentru prima dată, în acest an, s-a renunţat la procesiunea făcută pe jos, cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, care era însoţită de de zeci de mii de credincioşi pe străzile oraşului, moaştele sfântului fiind purtate într-un convoi auto, iar credincioşii au avut voie să le participe la procesiune de pe marginea drumului.

Tot în premieră, procesiunea de Sânziene cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava s-a oprit, pentru câteva minute, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

Maşina care a purtat racla cu moaşte s-a oprit pentru scurt timp în faţa intrării principale a SJU, acolo unde cadrele medicale s-au închinat şi s-au rugat la moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, preoţii au rostit o rugăciune, după care convoiul a pornit mai departe în procesiune pe străzile oraşului.

În imaginile publicate de Monitorul de Suceava se poate vedea că oamenii nu au respectat distanța, iar unii dintre ei nu aveau mască.



Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost scoase în curtea Mânăstirii Sfântul Ioan din Suceava, iar pelerinii au participat la slujbă, după care au fost plimbate cu o mașină pe străzile orașului, circuitul fiind organizat împreună cu Poliția Locală și cu Jandarmeria, pentru ca românii să respecte măsurile impuse în starea de alertă, scrie presa locală.

Unul dintre punctele de oprire a fost Spitalul Județean Suceava.


Medic: Ceea ce văd nu ține seama de nicio restricție

"Ceea ce văd nu ține seama de nicuna dintre restricțiile de care vorbesc autoritățile și însăși biserica. Dacă nu vom ține seama de aceste restricții - purtarea măștii și respectarea distanței -, atunci nu putem să ne așteptăm ca numărul de cazuri să scadă și ca ridicarea altor restricții să vină atât de rapid, a afirmat la Digi 24 managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Suceava", Carmen Dorobăț, comentând imaginile de la Suceava.
 

Foto: Captură NewsBucovina