VIDEO SUA: Un Boeing 777 aterizează la Denver după explozia unui motor, resturi într-o zonă rezidenţială

VIDEO SUA: Un Boeing 777 aterizează la Denver după explozia unui motor, resturi într-o zonă rezidenţială

Un Boeing 777 United Airlines a aterizat în siguranţă sâmbătă pe Aeroportul Internaţional Denver, statul Colorado (vestul regiunii centrale a Statelor Unite), după ce motorul său drept a explodat, a anunţat Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA), în timp ce imagini dramatice arătau resturi ale avionului căzute într-o zonă rezidenţială, relatează duminică Reuters.

Avionul cu 231 de pasageri la bord şi 10 membri ai echipajului se îndrepta spre Honolulu (Hawaii) când a trebuit să se întoarcă şi să efectueze o aterizare de urgenţă după probleme apărute la motorul din dreapta, a declarat compania aeriană.

Nu s-au înregistrat răniţi, nici în avion şi nici la sol.

Foto: (c) Broomfield Police Department HANDOUT / EPA


Imagini postate de poliţişti din Broomfield, Colorado, arată mari resturi de avion pe pământ, inclusiv capota unui motor în faţa unei case.

O înregistrare făcută din ceea ce părea a fi interiorul avionului companiei United arăta un motor în flăcări.


Un alt videoclip pe reţelele sociale arată un nor de fum negru lăsat de un avion.

"Ceva a explodat", se aude spunând un bărbat în videoclip.

Foto: (c) Broomfield Police Department HANDOUT / EPA


FAA şi Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) au declarat că vor investiga. NTSB a spus că a deschis o anchetă.

"Dacă găsiţi resturi, vă rugăm să nu le atingeţi sau să le mutaţi. @NTSB doreşte ca toate resturile să rămână la locul lor pentru investigaţie", a scris departamentul de poliţie Broomfield pe Twitter .

United a anunţat că majoritatea pasagerilor zborului 328 au decolat cu o nouă cursă spre Honululu sâmbătă noapte.

Defecţiunile motorului sunt rare, dar potenţial periculoase când piese rotative străpung carcasa exterioară - eveniment cunoscut ca avarie necontenită a motorului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!