VIDEO Știați că la etajul 19 de la Inter se află Apartamentul Imperial, cu o suprafață de 240 mp și mobilă albă din lemn de nuc, poleită cu aur?

VIDEO Știați că la etajul 19 de la Inter se află Apartamentul Imperial, cu o suprafață de 240 mp și mobilă albă din lemn de nuc, poleită cu aur?

Imagini de colecție surprinse în timpul construcției Hotelului Intercontinental au fost postat pe pagina Cineclic, de pe Facebook.

Filmarea pare să facă parte dintr-un buletin de știri sau de reportaje de la Televiziunea Română.

Cea mai înaltă clădire din București

"O perspectivă inedită asupra Capitalei noastre. Hotel Intercontinental, cea mai înaltă clădire din București. Ultimele cărămizi la etajul ultim, 24. De fapt etajul 23. Respectând o tradiție a construcțiilor de acest gen, cifra 13 a fost eliminată pentru menajarea susceptibilității viitorilor oaspeți.

La sfârșitul anului, aici vor poposi primii locatari.

Împreună cu monumentala clădire a Teatrului Național, aflată de asemenea în stadiul de finisaj interior, Intercontinentalul va îmbogăți substanțial peisajul edilitar al metropolei românești.

Începem să ne familiarizăm în peisajul bucureștean cu silueta elegantă a Hotelului Intercontinental.

Construcția avansează ritmic după gratii. Cei ce muncesc aici sunt la propriu și la figurat cu adevărat la înălțime.

Din păcate însă, așa cum a relevat o recentă inspecție, nu la aceeași altitudine se află respectarea normelor de securitate a muncii.

Constructorii lucrează adesea fără balustrade protectoare sau centuri de siguranță.

Și alte măsuri de protecție sunt ignorate. Conducerea șantierului, în culpă evidentă, se mângâie cu faptul că aici nu au fost accidente.

Exemplele dureroase trebuie să constituie un semnal de alarmă aici și oriunde există corigențe la capitolul protecția muncii", au explicat cei care au comentat imaginile video.

Istoria Hotelului Intercontinental

Grand Hotel Bucharest, până în 2021 Hotelul Intercontinental, este un hotel de 5 stele din București, amplasat în Piața Universității, sectorul 1 și totodată un simbol al orașului. A fost construit în perioada comunistă, fiind una din cele mai înalte clădiri.

Clădirea a fost construită între anii 1968 - 1970, după planurile arhitecților Dinu Hariton (șef de proiect), Gheorghe Nădrag, Ion Moscu și Romeo Ștefan Belea, și este una dintre cele mai înalte clădiri din oraș și din România. Pentru mult timp (până în 1989, când apare "Casa Poporului" - azi, Palatul Parlamentului) a fost cea de-a doua cea mai înaltă clădire din București, după Casa Scânteii.

Grand Hotel Bucharest are 257 de camere și apartamente și este singurul din București cu o sală de conferințe și un centru de sănătate cu piscină aflate la peste 70 de metri înălțime. Apartamentul Imperial este singurul în București dotat cu saună și pian.

Clădirea a fost construită în trei ani

În 2007, hotelul a trecut de la un contract de tip franciză la un contract de management cu lanțul Intercontinental Hotels Group. În 2021 a devenit Grand Hotel Bucharest, in urma încheierii contractului de management cu Intercontinental Hotels Group.

Lucrările la clădire au început în anul 1967, având la bază planurile realizate de o echipă de arhitecți și ingineri români formată din Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu și Romeo Ștefan Belea. Clădirea a făcut parte dintr-un proiect mai amplu care cuprindea și construirea noii clădiri a Teatrului Național din București. Clădirea a fost construită în trei ani, urmând să fie deschis pe 23 mai 1971. Cu cele 24 de etaje ale sale, hotelul înalt de 90 de metri avea o formă ce oferea oaspeților o panoramă unică.

Hotelul InterContinental este primul hotel de 5 stele construit în România și una dintre cele mai înalte clădiri ale capitalei.

Primele 3 niveluri cuprind spații largi publice, urmând corpul central al turnului modulat pentru spații de cazare pe 17 niveluri, restaurantul și piscina, precum și coronamentul. În numerotarea nivelurilor lipsește cel considerat a fi cu ghinion, respectiv numărul 13.

Braseria Corso are vedere la bulevardul Bălcescu și oferă mese pe tot parcursul zilei. Barul cu pian Intermezzo situat în hol asigură băuturi calde și diverse cocktailuri. Clubul de sănătate al hotelului Grand Hotel Bucharest este amplasat la etajul 22. Are vedere pitorească la oraș și oferă o sală de fitness, o piscină interioară încălzită, o saună și o baie de aburi.

La etajul al 19-lea, se află Apartamentul Imperial, devenit cunoscut în 1979 când în acest apartament s-au filmat scene pentru filmul Nea Mărin miliardar. Apartamentul cu o suprafață de 240 mp dispune de două dormitoare și oferă o vizibilitate unică spre Piața Universității. Mobila ce utilează acest apartament este albă din lemn de nuc, poleită cu aur și obiecte de iluminat din sticlă de Murano, potrivit Wikipedia.


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?