VIDEO Stelian Ion: Dosarul ''10 august'' nu se termină aici; solicit public aşteptarea motivării
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat vineri că dosarul ''10 august'' ''nu se termină aici'', motivând că sunt anchete în aceeaşi cauză încă în desfăşurare, şi s-a pronunţat pentru aşteptarea motivării deciziei prin care a fost respinsă cererea de redeschidere a cazului.
"E foarte important să aşteptăm motivarea încheierii de respingere a acelei cereri de redeschidere a dosarului. Acea încheiere pronunţată de judecător de cameră preliminară este una definită, însă până nu vedem motivarea nu putem avea o privire de ansamblu cât de cât clară asupra a ce s-a întâmplat din punct de vedere procedural, din punct de vedere a anchetei desfăşurate şi din punct de vedere al adevărului. Solicitarea mea pentru toată lumea, solicitarea mea pentru public, pentru cei care au formulat aceste plângeri, printre care mă număr şi eu, să avem răbdare să vedem acea motivare", a afirmat Stelian Ion la Ministerul Justiţiei.
El a adăugat că mai există părţi disjunse din această cauză cu privire la alte peroane, în care se continuă cercetările.
"Cert este că dosarul '10 august' nu se termină aici, nu s-a pus punct aici acestui dosar. Din acea cauză aflată în cercetare la DIICOT s-a disjuns o parte către Secţia parchetelor militare şi acea parte îşi va urma cursul, va trebui să se continue ancheta în acea parte, referitoare în principal la interacţiunile jandarmilor subordonaţi, interacţiunile directe cu manifestanţii. De asemenea, mai există o zonă a acestui dosar referitoare la alte persoane care nu deţineau funcţii de militari, deţineau funcţii executive sau administrative în acea persoană. Nici cu privire la acele persoane şi fapte nu s-a luat o decizie finală", a declarat ministrul Justiţiei. AGERPRES/(A - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)