VIDEO Sonda chinezească Tianwen-1 a transmis o înregistrare cu Planeta Roșie

VIDEO Sonda chinezească Tianwen-1 a transmis o înregistrare cu Planeta Roșie

Agenția spațială chineză a difuzat vineri imagini video provenite de la sonda sa "Tianwen-1" survolând Marte, la două zile după ce s-a amplasat pe orbita planetei roșii, potrivit AFP.

În înregistrarea video publicată de televiziunea publică CCTV se poate vedea suprafața planetei, detașându-se pe cerul negru.


În plină rivalitate diplomatică și tehnologică cu Statele Unite, China a deschis un nou front de competiție cu un ambițios program spațial, care își propune o stație spațială cu echipaj uman până în 2022 și trimiterea unui astronaut pe Lună la orizontul anului 2030.

Tianwen-1 a fost lansată în iulie anul trecut, în același timp cu o sondă aparținând Emiratelor Arabe Unite, denumită "Al-Amal" ("Speranță") și care s-a plasat pe orbită marți, cu o zi înaintea celei chineze.

Sonda va orbita câteva luni, testând diversele sisteme și alegând apoi locul cel mai potrivit pentru a plasa roverul. Aterizarea pe Marte este dificilă și mai bine de jumătate dintre sondele trimise nu au ajuns acolo. Este complicat fiindcă vorbim de o coborâre la viteză mare, iar atmosfera marțiană este foarte subțire și nu prea ajută sondele să-și reducă viteza.
Destinația roverului este uriașul bazin Utopia Planitia din emisfera nordică ce a fost probabil scena unui impact acum foarte mult timp. Unul dintre obiectivele misiunii Tianwen-1 este să înțeleagă mai bine distribuția gheții în această regiune, informațiile putând fi utile pentru viitorul îndepărtat când ar putea fi ridicată o așezare umană pe Marte.

Robotul teleghidat ar urma să ajungă pe Marte în mai. Cu o greutate de 240 de kilograme, este echipat cu patru panouri solare și ar urma să fie operațional timp de trei luni. Coborârea rover-ului va dura 7 minute.

Printre misiunile sale se numără efectuarea de analize la sol și asupra atmosferei, efectuarea de fotografii și contribuții la cartografierea planetei roșii.

China a fost cea mai secretoasă în a da detalii despre misiune, dar spune că are trei obiective: orbitarea planetei, amartizarea și lansarea rover-ului - și dacă toate vor fi realizate cu succes, spun chinezii, va fi prima misiune marțiană care reușește toate trei obiective cu o singură navetă.

China speră să realizeze cu această primă tentativă independentă aproape tot ce au realizat Statele Unite în mai multe misiuni marțiene, începând cu anii 1960.

Misiunea este denumită "Tianwen-1" ("Întrebări pentru cer") ca un omagiu la un vechi poem chinez despre astronomie.
Marte s-a dovedit un obiectiv dificil de atins, majoritatea misiunilor trimise, din anii 1960, de Rusia, Europa, Japonia și India soldându-se cu eșecuri.

Amartizarea unui robot mobil al NASA, Perseverance, este așteptată în 18 februarie. Dacă va reuși, va fi al cincilea dispozitiv care reușește această călătorie din 1997, toate americane.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”