VIDEO Sicriul cu trupul Regelui Mihai a ajuns în țară

VIDEO Sicriul cu trupul Regelui Mihai a ajuns în țară

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus în România. După o slujbă religioasă oficiată pe Aeroportul Otopeni, sicriul cu corpul Majestăţii Sale este dus la Castelul Peleş

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus în România, sosind la ora 11.00 cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, unde a avut loc o slujbă religioasă. De la aeroport, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale este transportat cu o maşină la Castelul Peleş, unde va rămâne pentru câteva ore, apoi va fi transportat la Bucureşti şi va fi depus în Sala Tronului de la Palatul Regal, unde va rămâne până sâmbătă, ziua în care va avea loc înmormântarea, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş..TV.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus de o aeronavă tip C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, care a aterizat la ora 11.00 pe platforma din faţa Salonului Oficial.

La bordul aeronavei cu care a fost adus regele Mihai s-au aflat principesele Elena şi Sofia. Pe tot traseul de la Geneva la Bucureşti au făcut de gardă militari din Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul.

La aeroport au fost prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Principele Radu, Principesa Maria, precum şi nepotul regelui Mihai, fostul principe Nicolae, alături de logodnica sa, dar şi numeroase oficialităţi.

De la avion, sicriul cu trupul Majestăţii Sale a fost purtat pe umeri de opt militari ai Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul şi depus pe un catafalc. Au fost intonate imnul naţional şi cel regal, apoi la Salonul Oficial a fost oficiată o slujbă religioasă.

Ceremonia de la Otopeni a avut caracter militar.

La ora 11.00, au fost trase clopotele clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară.

De la Aeroportul Otopeni, sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai este transportat cu maşina la Sinaia, iar la ora 14.00 va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia. Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:

-  Ora 14-15: Instituţia preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.

-  Ora 15-16: Reprezentanţii instituţiilor statului, centrale şi locale.

-  Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.

-   Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.

Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleş şi, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Miercuri, la ora 18.00, corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, 13 decembrie, între ora 21.00 şi ora 24.00; joi, 14 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00 şi vineri, 15 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00. Intrarea este liberă. 

Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugaţi să respecte următoarele reguli:

- Să fie îmbrăcaţi în ţinută corespunzătoare, cu culori închise.

- Să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel.

- Să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.

-  Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea şi filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.

-  Să aibă la ei un document de identitate.

-  Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. Personalul Casei Majestăţii Sale va fi la faţa locului, pentru a îndruma publicul participant.

-  Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poştă, pe adresa Palatului Elisabeta.

-  În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcţiona un post de prim-ajutor.

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.

La ora 11.10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De la ora 11.30 la ora 12.45, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12.50 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală.

La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat la ora 14.40 cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localităţi: Chitila (ora 14.51) – Titu (ora 15.41) – Piteşti (ora 16.46). 

17.30. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.

La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.

La funeraliile regelui Mihai sunt aşteptaţi, sâmbătă, şi regina Sofia a Spaniei, regina Greciei Anne-Marie, prinţul Charles al Marii Britanii şi zeci de reprezentanţi ai marilor familii nobiliare europene. La funeralii este aşteptat şi regele Filip al Belgiei, al treilea cel mai tânăr monarh european în exerciţiu, precum şi Prinţul Lorenz al Belgiei, Arhiduce de Austria.

Regele Mihai - care împlinise 96 de ani în 25 octombrie - a încetat din viaţă în 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”