VIDEO Secretele masturbării, predate de o expertă în vârstă de 85 de ani

VIDEO Secretele masturbării, predate de o expertă în vârstă de 85 de ani

Pensionara nonconformistă vrea să ajute toate fetele care au crescut după apusul serialului „Totul despre sex”, despre care crede că nu sunt deloc atât de liberale pe cât se cred. „Cele mai multe dintre acestea nu şi-au văzut comoara în oglindă. Dacă le-o arăţi, se strâmbă de scârbă”, spune Dodson în stilul caracteristic, pentru „The Guardian”.

Revenirea ei a suscitat interesul unei generaţii de femei americane, care caută inspiraţie din partea feministelor anilor '70, în contextul atacurilor reînnoite asupra drepturilor femeii. „Ce să spun, am devenit un succes peste noapte la 85 de ani. Oamenii vorbesc despre mine ca fiind acea Betty Dodson”, spune ea.

Din 1962, trăieşte într-un apartament închiriat pe Madison Avenue, de când a venit la New York tocmai din Kansas. Pereţii apartamentului său sunt îmbrăcaţi cu propriile tablouri reprezentând cuplaje erotice sau jucării sexuale suflate în sticlă.

În tinereţe, a fost gazda a numeroase orgii ţinute chiar în acest apartament, în atmosfera liberală a anilor '60, pe ritmurile muzicii iubite de adepţii curentului hippie. Atunci a realizat cât de multe femei mimează plăcerea. Nu a durat mult până când a început să predea cursuri de „bodysex”, exclusiv femeilor, timp de 15 ani. Grupele conţineau, în mod ideal, câte 13 cursante.

Deşi a fost descrisă drept una dintre primele feministe, de către Gloria Steinem, nu s-a simţit niciodată la locul ei alături de cei care respectă regulile. „Întotdeauna am crezut că sexul este o prioritate”, spune Dodson, în timp ce îşi toarnă un pahar de whisky. „Feministele precum Gloria Steinem credeau că este un act privat”, continuă pensionara.

„Dodson are limbajul unui marinar, înţelepciunea şi manierele unui personaj din filmele lui Scorsese. Arată incredibil şi are un apetit de viaţă incredibil pentru vârsta ei. Datorită «masturbării, usturoiului crud şi marijuanei»”, o descrie jurnalista britanică.

A avut o viaţă demnă de romane, motiv pentru care memoriile sale, „My Romantic Love Wars”, au devenit bestseller. În 1959 s-a căsătorit cu Frederick Stern, directorul unei agenţii de publicitate, iar când mariajul a luat sfârşit în 1965, a început o călătorie iniţiatică pentru a-şi descoperi propria sexualitate.

Spune că abia la 37 de ani şi-a găsit „jumătatea corpului”: Grant Taylor, un profesor din New York cu cinci ani mai mare decât ea. Acesta a introdus-o lumii în care „orgasmul electronic (cu ajutorul unui aparat de masat capul) şi dragostea non-posesivă dominau”.

„Sunt o romantică dependentă de dragoste, ca voi toţi. Este o boală, nu ştiu cum altfel să descriu acest sentiment”, spune Dodson. Veterana liberală spune că feministele sunt cei mai mari vinovaţi.

„Feministelor le este frică de sex pentru că, spun ele, este mult prea controversat. Dar eu cred că le este frică din cauza conflictelor de personalitate. Nu vor să se masturbeze, îl aşteaptă pe Făt-Frumos. Pe Walt Disney. Mi se face rău”, spune ea.

Îşi aminteşte că la prima orgie sexuală s-a comportat precum „o fecioară tipică”. Şi-a dat jos lenjeria intimă, într-o cameră plină cu oameni goi, pe care şi-a împachetat-o frumos şi a aşezat-o sub un scaun. Dar după 50 de ani petrecuţi pe meterezele revoluţiei sexuale, munca lui Dodson este descoperită de un public nou. Unii sunt tineri, la modă, par genul care să aibă tot ce vor. „Mai puţin orgasme”, spune profesoara de sex.

Pentru că orgiile nu mai sunt la ele acasă, aşa cum se întâmpla acum 60 de ani, cei mai mulţi optează pentru lecţii private. „Ieri a venit la mine o fată de 25 de ani pentru o lecţie de auto-iubire. Săraca de ea, nu avea habar de nimic. Nu s-a masturbat nici măcar o dată când era mică”, povesteşte fără inhibiţii Dodson.

Cele mai mari fane ale ei sunt reprezentantele celui de-al patrulea val feminist, plictisite de restricţiile celui de-al treilea val. Mesajul lui Dodson pentru ele este simplu: redescoperirea puterii interioare cu ajutorul trupului şi prin independenţa orgasmului. „Toate acestea sunt mult mai atractive decât aceleaşi discursuri plicticoase despre violenţa sexuală şi îngrijirea copiilor”, este de părere veterana auto-iubirii.

„Nu este de mirare că încă mai continui. Glumeşti? Sunetele, priveliştea, mirosul. Grasă, slabă, fără un sân. Femeile sunt atât de frumoase”, mărturiseşte aceasta.

În 2006, Carlin Ross, o fostă avocată corporatistă, a intervievat-o pe Betty (care se descrie drept „heterosexuală, bisexuală, lesbiană”) pentru site-ul său. Ross, în vârstă de 41 de ani, spune că Dodson „este una dintre puţine feministe pozitive, care m-a făcut mereu curioasă”. A început să lucreze cu Dodson, renunţând la slujba ei, fiind astăzi partenere de afaceri „şi doar atât”. Va moşteni imperiul veteranei, fiind cea care se ocupă de postarea arhivei autodidactei pe site-ul lui Dodson . Este cea care a convins-o pe Betty Dodson să reînceapă cursurile, cu preţuri de început de la 1.200 de dolari pe weekend.

Tot ce vrea este să le elibereze pe femei de idealurile imposibile.

„Problema femeilor este că sunt dependente de dragostea romantică. Este cel mai nenorocit drog din toată lumea, din cauza lui luăm cele mai neinspirate şi de lungă durată decizii din viaţa noastră”, spune Betty Dodson.

În mod evident, căsătoria nu este pe placul său, iar monogamia cu atât mai puţin. „Te căsătoreşti, renunţi la sex. Poţi să te bazezi pe asta”, spune ea. Spune că a avut parte de cel mai bun sex al vieţii sale la 70 de ani, când învăţa un tânăr de 20 şi ceva de ani, pe nume Eric. După 10 ani, s-a decis să-i dea drumul. „Trebuie să-i laşi pe cei tineri să plece. Nu vrei să fii ca Hugh Hefner”.

Mesajul ei: păstrează relaţia sexuală cu tine, poţi avea orgasme de primă-clasă cu tine însuţi, nu mai face ceea ce crezi că partenerul tău ar vrea să vadă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!