VIDEO Se îngroașă gluma? Dronă doborâtă la 30 de km de Kremlin

VIDEO Se îngroașă gluma? Dronă doborâtă la 30 de km de Kremlin

Rusia a acuzat marți Ucraina că a lansat un atac cu drone asupra Moscovei și a regiunii înconjurătoare care a perturbat zborurile pe unul dintre principalele aeroporturi din capitală, transmite Reuters. Un vehicul aerian fără pilot a fost interceptat la 30 de km de Kremlin, susțin autoritățile ruse.

Maria Zaharova, purtatoarea de cuvant a MAE rusFoto: Alexander Zemlianichenko / AP - The Associated Press / Profimedia

Cel puțin trei drone au fost interceptate pe cerul regiunii Moscovei - inclusiv două la doar 30 km la sud-vest de Kremlin, au relatat agențiile de presă rusești. O dronă a fost detectată în regiunea învecinată Kaluga.

Aterizările și decolările la aeroportul Vnukovo din Moscova au fost restricționate timp de câteva ore marți dimineață, înainte ca operațiunile normale să fie reluate după ora 8. Mai multe zboruri au fost deviate către alte aeroporturi.

„Încercarea regimului de la Kiev de a ataca o zonă în care se află infrastructura civilă, inclusiv aeroportul, care, întâmplător, primește și zboruri străine, este încă un act de terorism", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Comunitatea internațională ar trebui să realizeze că Statele Unite, Marea Britanie, Franța - membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU - finanțează un regim terorist", a spus ea.

Kievul nu a avut nicio reacție până la ora transmiterii acestei știri. Ucraina nu revendică aproape niciodată responsabilitatea pentru atacuri în interiorul Rusiei sau pe teritoriul controlat de Rusia în Ucraina.

Dronă doborâtă în apropiere de Kremlin

„În acest moment, atacurile au fost respinse de forțele de apărare aeriană", a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin. „Toate dronele detectate au fost eliminate".

Nu au fost raportate victime, a adăugat el.

O dronă a fost doborâtă în zona orașului Kubinka, la aproximativ 63 km vest de Moscova, a relatat RIA. O bază aeriană rusă se află în apropiere de Kubinka.

Două drone au fost doborâte în apropierea satului Valuevo, a relatat agenția de presă RIA. Satul se află la aproximativ 30 km la sud-vest de Kremlin. Una a fost în regiunea Kaluga, care se învecinează cu regiunea Moscova.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”