VIDEO Scene incredibile la un meci de tenis la Budapesta, între o chinezoaică și o jucătoare maghiară

VIDEO Scene incredibile la un meci de tenis la Budapesta, între o chinezoaică și o jucătoare maghiară

Meciul dintre Shuai Zhang și Amarrisa Kiara Toth (WTA Budapesta, primul tur) a oferit scene rar întâlnite pe un teren de tenis.

Shuai ZhangFoto: Dita Alangkara / AP / Profimedia

Shuai Zhang s-a retras plângând de la WTA Budapesta

La scorul de 5-5 (15-15), Zhang (45 WTA) a trimis o lovitură la limită, iar arbitrul de linie a considerat că mingea nu a prins linia.

Shuai (favorită 2) a început să protesteze și să-i explice arbitrului de scaun că decizia nu este corectă (lucru confirmat de reluările TV), dar meciul s-a reluat după câteva minute de ceartă.

După doar câteva momente, Toth (548 WTA, beneficiară a unui wildcard) a șters urma lăsată de mingea trimisă de Zhang, lucru care a făcut-o pe Shuai să-și reia protestele.

Huiduită de public, sportiva din China a terminat gameul (break reușit de reprezentanta gazdelor), dar s-a retras acuzând un atac de panică. Ea a început să plângă, iar adversara ei a ridicat mâinile pentru a sărbători victoria.

De știut:

  • Ultimul meci câștigat de Shuai Zhang datează din 31 ianuarie 2023 (6-3, 6-2 vs Madison Brengle, la WTA Lyon). De atunci, chinezoaica a suferit 13 înfrângeri.
  • Amarissa Kiara Toth va da în optimile turneului de la Budapesta peste Kateryna Baindl (100 WTA).

Hungarian Grand Prix are loc în perioada 17-23 iulie, pe zgură, face parte din categoria WTA 250, are premii totale în valoare de $259.303, iar la start pe tabloul principal s-au aflat 32 de jucătore. Campioana en-titre (de la ediția din 2022) este Bernarda Pera.



populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA