VIDEO Regizorul Alexander Nanau refuză Medalia "Meritul Cultural": Ar fi o ipocrizie să accept; domeniul cinematografic e în moarte clinică

VIDEO Regizorul Alexander Nanau refuză Medalia "Meritul Cultural": Ar fi o ipocrizie să accept; domeniul cinematografic e în moarte clinică

Regizorul Alexander Nanau anunţă că a refuzat medalia prezidenţială "Meritul Cultural", care ar fi trebuit să îi fie acordată vineri, de Ziua Culturii Naţionale, deoarece, în acest moment, domeniul cinematografic "se află în moarte clinică".

"Cred că este cel mai cinic moment pentru a decora, simbolic şi gol de sens, cultura României. După aproape un an de eforturi şi propuneri din partea tuturor sectoarelor culturale de a angaja statul român în implementarea de mecanisme de susţinere a culturii sever ameninţate de faliment în timpul crizei COVID 19, reacţia şi intervenţia concretă a statului român la toate nivelurile instituţionale a fost zero", scrie cineastul pe pagina sa de Facebook.


Regizorul filmului "colectiv", propunerea României la Oscar , prezintă scrisoarea oficială, transmisă Administraţiei Prezidenţiale. El vorbeşte despre nevoia ca statul român să susţină domeniul cultural.



"Cred cu tărie că în acest timp de criză statul român nu ar trebui să folosească Ziua Culturii pentru ceremonii şi decorări simbolice, ci pentru anunţarea şi implementarea unor soluţii concrete de salvare a sectorului cultural, de mulţi ani cel mai puternic ambasador al ţării, dar şi un sector economic extrem de important până la criza COVID-19", spune el.

Nanau apreciază că propunerile de salvare a industriei culturale au fost până în prezent doar la nivel "retoric".

"Ca cineast care în momentul acesta atrage cea mai mare atenţie internaţională asupra culturii şi cinematografiei române, consider că ar fi o ipocrizie din partea mea să accept această decoraţie, având în vedere că domeniul cinematografic şi structurile statului responsabile pentru el se află în moarte clinică", adaugă Nanau.

El apreciază că instituţiile statului nu doar că nu au abordat problemele cu care s-a confruntat cinematografia, de la începutul crizei COVID-19, ci "au agravat-o, prin lipsa de acţiune şi indiferenţă".

Regizorul arată şi lipsa de perspectivă în cinematografia română.

"Cea mai optimistă perspectivă pentru un student român este aceea de a părăsi ţara, în speranţa că-şi va găsi locul într-o ţară care îşi respectă cultura şi care a implementat deja scheme de stat care să o ţină în viaţă", afirmă el.

Nanau menţionează şi implicarea preşedintelui Franţei în dezbaterea privind cultura în pandemie.

"Aştept cu nerăbdare orice dialog ori dezbatere publică din partea preşedintelui Klaus Iohannis, aşa cum s-a întâmplat de exemplu în Franţa, unde preşedintele Emmanuel Macron a avut dezbateri deschise pentru susţinerea diferitelor scheme de ajutor pentru cultură, care au fost implementate fără întârziere", adaugă el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…