VIDEO Răsturnare de situație!/Omul de afaceri Adrian Marțian anunță într-un video că a ajuns la copiii săi, pe care i-a dat dispăruți
Joi a apărut o nouă înregistrare video în care apar cei trei copii ai omului de afaceri Adrian Marțian, de această dată, alături chiar de acesta. Copiii spun că sunt bine și că ar fi fost ținuți de persoane care ”s-au comportat frumos”, și care ”vorbeau o altă limbă”.
Poliția anunță că va continua cercetările în acest caz.
”În legătură cu cazul celor trei copii dispăruți din localitatea Simeria, polițiștii continuă cercetările în vederea identificării acestora.
În cursul nopții trecute, polițiștii au reintrat în contact cu tatăl copiilor, cel care a și semnalat dispariția celor trei (la data de 14 octombrie a.c.,) și au fost obținute informații cu privire la faptul că cei trei copii s-ar afla alături de tatăl lor.
În acest caz, continuam cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a locației în care cei trei se afla alături de tatăl lor și a luării măsurilor care se impun. IPJ Hunedoara nu exclude nicio ipoteză de lucru în acest moment și tratează cazul cu maximă prioritate”, anunță polițiștii hunedoreni.
Într-o înregistrare video, cei trei copii, alături de tatăl lor, vorbesc despre cei care i-ar fi răpit, fără a da însă prea multe detalii.
”Astăzi 17 octombrie 2024 am ajuns la tati după atâta timp”, spune Raisa Antonia.
”Comorile lui tati, cum a fost?”, o încurajează tatăl său să vorbească.
”Atâta știu că am ajuns la o mare. (…) S-au comportat frumos, erau disperați, tot vorbeau o altă limbă, noi te-am așteptat pe tine. Am crezut că nu te vom vedea niciodată”, a mai povestit aceasta.
Adrian Marțian încheie videoclipul: ”De atunci tati nu a mai dormit deloc, mii de kilometri am alergat. Vă iubesc tati mult și faceți cu mânuța și Doamne Ajută”, spune bărbatul.
Un alt videoclip în care apar cei trei copii ai omului de afaceri Adrian Marțian, dați dispăruți luni în județul Hunedoara, a fost publicat marți pe o rețea socială de o ziaristă locală. În imagini, băiatul fostului patron al clubului de fotbal UTA afirmă: “Suntem bine, oamenii ne-au tratat bine”.
Polițiștii le-au citat pentru audieri pe mama și bona celor trei copii din Hunedoara, dați dispăruți luni seară. Tatăl copiilor este omul de afaceri clujean Adrian Marțian, care avea interzis să se apropie de cei trei copii, două fete și un băiat. Și fosta lui soție, mama copiilor, era decăzută din drepturi.
Potrivit informațiilor G4Media, Direcția pentru Protecția Copilului din Hunedoara avea un ordin pentru preluarea în plasament, însă nu a putut fi pus în aplicare din cauza contestațiilor depuse de părinți în instanță.
Războiul dintre cei doi părinți durează de mai mulți ani, iar principala dispută este chiar custodia copiilor.
Adrian Marțian, fost patron al echipei de fotbal UTA și fost partener de afaceri al lui Adrian Mutu, avea interdicție de a se apropia de copii la mai puțin de 150 de metri. Tocmai de aceea, pentru o perioadă, și-a montat o rulotă în zona în care locuiau cei trei, fără însă să ia legătura cu aceștia.
Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, frați, care erau supravegheați de o bonă, au fost dați dispăruți din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.
Cei trei copii au următoarele semnalmente:
Marţian Antonio Adrian: aproximativ 1,45 m înălţime, aproximativ 50 de kg., ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere.
Marţian Rania Adriana: aproximativ 1,55 m. înălţime, aproximativ 60 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă (foto central).
Marţian Raisa Antonia: aproximativ 1,40 m. înălţime, aproximativ 40 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, faţă rotundă, poartă ochelari de vedere.