VIDEO Răsturnare de situație în cazul tiristului cu tancul din Germania! Transportul a plecat spre România!
Surpriză pentru polițiștii din Germania care au oprit un transportor greu pe o autostradă. Pe platformă era un tanc cu destinația România. Firma de transport nu ar fi avut autorizație pentru un astfel de transport astfel că încărcătura a fost blocată.
După verificări s-a constat că nu este un transport ilegal de armament deoarece tancul era de fapt un vehicul de recuperare, neavând turelă, ci o cupă de excavator, potrivit presei germane .
De altfel, Erich Mocanu, reprezentantul organizației AEBS a declarat pentru stiridiaspora.ro că era vorba de fapt de un utilaj de deszăpezire sau de curățare a drumurilor.
„Arată ca un tanc, doar că nu este un tanc. Este o basculă pentru a curăța străzile. O utilitară pe caroseria unui tanc. Are o basculă în față, o șenilă, o șina pentru a împinge zăpada sau nisipul. A fost oprit sâmbătă seara, la 22.30, pe Autostrada A92, în timp ce mergea spre România. Vine din Franța. De acolo a fost luat acest tanc și mergea în România să facă antrenamente. Poliția a depistat în primă fază că nu e vorba de licență, ci de tonaj, fiind prea mare pentru licența pe care o are”, a spus el pentru sursa citată, precizând că lucrurile s-au lămurit între timp și tranportul a plecat spre România.
Ruta de livrare planificată este acum cunoscută: tancul provine de la armata franceză și urmează să fie dus la armata română, ca livrare între partenerii NATO. Transportul este însă efectuat de o firmă privată, ceea ce pare ciudat autorităților, scrie presa germană .
Pentru că s-a presupus că transportul a fost efectuat în mod privat, în presa germană a apărut întrebarea, dacă particularii pot cumpăra, online, chiar și tancuri? Ancheta jurnnalistică ulterioară, a publicației BR24.de, demonstrează că acest lucru e posibil.
Există mai multe moduri de a cumpăra online tancuri scoase din funcțiune, cum ar fi modelul FV102 Striker. Ca parte a vehiculelor militare ușor blindate, acesta a servit armata britanică ca distrugător de rachete, până la începutul anilor 2000.
În prezent, el este oferit fanilor de tancuri prin intermediul unui portal de publicitate, pentru 13.500 de euro. Cu un cost suplimentar, vehiculul poate fi predat complet funcțional, se specifică în oferta citată de BR24.de.
Pe diferite platforme de internet, mai mulți furnizori vând vehicule militare grele, precum tancuri dezafectate și demilitarizate. Acestea sunt în mare parte site-uri web poloneze și cehe, mai precizează publicația citată.
De exemplu, un vânzător ceh oferă online mai multe echipamente vechi de război - în principal tancuri sovietice vechi, dar și alte echipamente militare. Un Leopard 1 este, în prezent, de vânzare pe un website polonez. Exportul este posibil la nivel mondial, dar potențialul cumpărător poate afla prețul pentru vehicul, doar la cerere, În ofertă se regăsește și o eventuală completă revopsire a acestuia, cum ar fi fost cazul unui Marder, vândut recent.
Înainte ca vehiculele militare să fie achiziționate efectiv, acestea trebuie mai întâi demilitarizate. Aceasta înseamnă că, atât armele ofensive, cât și instalațiile defensive, cum ar fi pistoalele fumigene, trebuie să fie demontate, sau făcute inutilizabile. Deoarece vehiculele specializate își pierd permisul de funcționare atunci când părăsesc serviciul activ, este necesară și o inspecție tehnică.
Cu toate acestea, chiar și tancurile dezafectate și demilitarizate sunt aproape imposibil de asigurat, deoarece companiile de asigurări auto nu au tarife pentru Panzere. Și chiar dacă ar fi îndeplinite toate cerințele, tancurile din Germania nu au voie să fie conduse pe străzile publice.
Cum se transportă însă armele de război la achizitorii respectivi se explică pe una dintre paginile companiei de logistică ce asigură astfel de transporturi, cercetate de jurnaliștii germani. Transportul unor astfel de tancuri nu este „nicio problemă”, pentru furnizor. Pentru ruta planificată cu „excesul de marfă”, este necesar însă un permis de tranzit, iar procesarea permisului variază de la stat la stat, „dar nu durează mai mult de trei săptămâni”.
În Germania, pentru a tranzita o astfel de „marfă”, e nevoie de un certificat internațional. Potrivit poliției bavareze, vehiculul blindat de recuperare, care se transporta pe A92 cu presupusa destinație România, pare a fi un model francez, de tip „Vulcain”.