VIDEO Rareș Bogdan spune lucruri despre care lumea liberală s-a ferit să vorbească până acum

VIDEO Rareș Bogdan spune lucruri despre care lumea liberală s-a ferit să vorbească până acum

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele al Partidului Național Liberal, a afirmat, luni, că sunt o mulțime de lucruri de care liberalii s-au ferit să vorbească până acum.

Este vorba despre realizările pe care le-au avut liberalii în aproape cei patru ani de guvernare, sub trei premieri liberali succesivi.

Iată ce a spus Rareș Bogdan:

„Trebuie să redăm puţină încredere tuturor aleşilor noştri locali, tuturor activiştilor dar şi electoratului şi, mai ales, cum spunea astăzi preşedintele PNL, să ne prezentăm ceea ce am realizat, pentru că în aproape patru ani de guvernare, sub trei premieri liberali succesivi, PNL a realizat o mulțime de lucruri de care ne-am ferit să vorbim.

Nu știu dacă din decență, nu știu dacă din lipsa unei strategii, nu știu dacă am avut plumb în picioare, cert este că în momentul ăsta putem vorbi despre ceea ce a făcut bine Partidul Național Liberal legat de proiectele României, legat de implementarea banilor europeni. Am ajuns la 74% absorbție, niciodată n-am avut aceste cifre. Legat de investițiile străine directe, de 11 miliarde, legat de proiectele la nivel regional, local, județean și, bineînțeles, legat de proiectele de legi pe care le-am promovat, dar și de chestiuni extrem de directe, care țin de prezența noastră în Europa, de la negociere de subvenție la subvenția directă în agricultură, pentru peste 800.000 de fermieri, care trebuie să înțeleagă extrem de clar că doar prezența noastră în Europa garantează acești bani, care sunt subvenție directă, nerambursabilă.

Și, sigur, nu trebuie uitată o chestiune pe care o explic atunci când mă duc în țară, în general în zonele rurale. Acum trei ani și 10 luni, în campaniile electorale, eram nevoiți să vorbim despre o Românie care este pe ultimul loc în Europa și are 2.600 de școli din 16.500 care nu aveau toaletă.

Ei bine, în momentul ăsta, sunt doar 168 dintre școlile României, care mai au această problemă. Deci, restul de 2.500 de școli au primit investiția necesară, parțial guvernamental, parțial fonduri europene, pentru a depăși acest moment foarte rușinos. S-a întâmplat sub trei guvernări liberale”.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...