VIDEO Rareș Bogdan: Mi-e plin telefonul de mesaje. Mă întreabă toți ce e cu ea

VIDEO Rareș Bogdan: Mi-e plin telefonul de mesaje. Mă întreabă toți ce e cu ea

Diana Șoșoacă, ajunsă europarlamentar, a făcut primul circ și în Parlamentul de la Bruxelles. După ce cu o zi în urmă făcea live pe rețelele sociale din Parlamentul European și spune că va aduce preoți pentru că în legislativul de la Bruxelles sunt „sataniști”, Șoșoacă s-a dat în stambă, joi, înaintea votului pentru alegerea președintelui Comisiei Europene. 

Potrivit imaginilor video distribuite pe rețelele sociale, Diana Șoșoacă ținea deasupra capului o icoană în timp ce striga: “În God we trust”.

Șoșoacă a fost scoasă cu forța din plenul Parlamentului European, după ce și-a pus botniță și a urlat în ședință. Aceasta a fost huiduită de europarlamentarii din plen, iar în momentul în care a fost evacuată aceștia au aplaudat.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a cerut scoaterea Dianei Șoșoacă din plen, după ce aceasta a încercat să întrerupă discursul eurodeputatei Valerie Hayer.

Metsola, a anunţat că a luat această măsură după ce Diana Şoşoacă, care face parte din grupul eurodeputaţilor neafiliaţi, a întrerupt verbal de trei ori vorbitorii. Parlamentul European a venit ulterior și cu un comunicat în care a explicat motivul pentru care Șoșoacă a fost scoasă din sală.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Presa din italia a relatat pe larg scandalul de la Bruxelles. „Exponentul de extremă dreapta al SOS România a protestat arătând două icoane și strigând „credem în Dumnezeu” și „libertatea de exprimare”.  Apoi a fost dată afară”, scrie Corriere della Serra.

Obișnuiți cu comportamentul Dianei Șoșoacă, eurodeputați români din Parlamentul European spun că Șoșoacă a făcut România de râs.

„Mi-e plin telefonul de mesaje și toți din jurul meu, toți șefi de delegații mă întreabă ce e cu ea”, a declarat pentru antena3.ro europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan.

„Diana Şoşoacă nu ne reprezintă. Ea nu reprezintă România. Vorbește în nume propriu. România este o țară civilizată, proeuropeană, românii sunt serioși și muncitori peste tot în lume. Iar în Parlamentul European mergem pentru a munci, nu pentru a ne face de râs. Mergem pentru a construi Europa, pentru a face cinste României, nu pentru a ne face de râs”, a scris pe Facebook și Siegfried Mureșan.

„Rusia a reușit astăzi, prin vocea isterică și bolnăvicioasă a unui politician mizerabil precum Șoșoacă, să-și facă simțită prezența în plenul Parlamentului European. Nu am simțit niciodată atâta rușine de când sunt în Parlament. Această persoană pune într-o lumină proastă o țară întreagă printr-un comportament sălbatic, străin de acest mediu. Există extremiști în Germania, Franța și alte state, dar nimeni niciodată nu a coborât atât de jos. Subuman comportamentul”, a scris și Eugen Tomac.

Politico, despre prima zi a Dianei Șoșoacă în PE: Eurodeputata de extremă dreaptă vrea să cheme un preot

Publicația Politico semnalează comentariile eurodeputatei de extremă dreaptă, Diana Șoșoacă (SOS România), de la prima plenara a Parlamentului European. Într-un interviu acordat unor jurnaliști români, „eurodeputata de extremă dreaptă a spus că va chema un preot pentru a sfinți Parlamentul European și a-l curăța de diavoli”. Șoșoacă a amenințat că a adus cu ea smirnă și icoana Sfintei Parascheva.

„La fel ca în Parlamentul României, aici se întâlnesc dracii”, a declarat Șoșoacă reporterilor în această săptămână. „Voi aduce un preot să sfințească birourile și oriunde voi mai putea. Este dreptul meu la religie, la exprimarea credinței mele religioase”, a spus ea.

Șoșoacă, care a purtat un costum popular tradițional românesc în prima sa zi în Parlament, a adăugat că a adus în clădire smirna, o rășină parfumată, și „icoana Sfintei Parascheva”, o sfântă din Balcani din secolul al X-lea, și „imediat atitudinea tuturor s-a schimbat”.

Ea ar fi avut, de asemenea, un schimb de replici cu șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, susținând că Metsola s-ar fi speriat: „M-am dus la doamna Metsola. Când m-a văzut, s-a albit”, a spus Șoșoacă. „I-am cerut o întâlnire, era din ce în ce mai albă. Mi-a spus: „Te rog să-mi scrii când vrei și sunt deschisă să discutăm”.


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă