VIDEO PSD a închiriat un băiețel pentru a o aplauda și însoți pe Dăncilă! Priviți cum îl îndeamnă să bată din palme!
PSD a închiriat un băiețel pentru a o aplauda și însoți pe Dăncilă! Priviți cum îl îndeamnă să bată din palme! Premierul Viorica Dăncilă a apărut la ședința organizației PSD Alba cu un copil de mână, potrivit imaginilor difuzate LIVE de Alba24.ro. Copilul a fost dus pe scenă de șefa PSD, pus să aplaude și ținut apoi pe scenă să asculte toate declarațiile politice ale celor care au vorbit de la tribună. Copilul pare să fie același care apare și în fotografiile publicate de PSD de la evenimentul din 8 septembrie, din județul Hunedoara, când premierul a fost la serbările de la Țebea.
Viorica Dăncilă ținea de mână un copil atunci când a intrat în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, locul unde s-a ținut ședința organizației PSD Alba, după cum se poate vedea în imaginile de mai jos. Copilul, îmbrăcat într-un costum tradițional românesc, a făcut mai întâi un tur de sală, însoțind-o pe Dăncilă în momentul în care aceasta a salutat lumea aflată în acea încăpere. În acordurile triumfale ale unei melodii și în aplauzele mulțimii, premierul a ținut copilul de mână și când au urcat treptele scenei.