VIDEO Protest anti-GRAȚIERE în București
In jur de 2.000 de oameni au participat, duminica seara, la un mars de protest fata de proiectul legii gratierii si fata de amendamentele depuse de senatorul PSD Serban Nicolae, care vizeaza gratierea pedepselor pentru cateva fapte de coruptie. Protestatarii s-au adunat in Piata Victoriei si au pornit in mars spre Parlament. Pe parcursul marsului, manifestantii au scandat, ca si in alte seri, "Demisia!", "Hotii!", "PSD, ciuma rosie!", "DNA nu uita, noi suntem de partea ta!", "Romania cere / Fara gratiere!", "ALDE & PSD / Aceeasi mizerie!", "Jos Tariceanu, Dragnea si Grindeanu!" Coloana de manifestanti s-a oprit si in Piata Universitatii, unde a fost intonat imnul national. Ajunsi in fata Parlamentului, manifestantii au scandat "CCR, sluga PSD!", "300!" (aluzie la referendumul privind 300 de parlamentari - n.red.) si "Serban Nicolae, du-te la parnaie!"
Live VIDEO(Sursa Privesc.eu)
-------------------------
Ora 21:40: Protestul se stinge, manifestantii incep sa plece.
Ora 21:31: In Bucuresti a inceput sa picure. Numarul manifestantilor a inceput sa scada.
Ora 21:29: Multimea scandeaza "CCR, sluga PSD!"
Ora 21:15: Circa 2.000 de protestatari in fata Parlamentului. Multimea striga: "Pui de hoti si de mafioti!" si "Rusine sa va fie!"
Ora 21:07: Coloana de manifestanti a ajuns la Parlament, oamenii huiduie.
Ora 20:58: In Piata Constitutiei cateva zeci de persoane asteapta sa ajunga coloana de manifestanti.
Ora 20:50: In Piata Unirii alti oameni asteapta sa se alature protestului. Coloana a intrat pe Bulevardul Unirii spre Palatul Parlamentului.
Ora 20:25: Multimea scandeaza "Romania!" si "PSD, ciuma rosie!"
Ora 20:20: Protestatarii canta imnul in Piata Univesitatii.
Ora 20:14: Coloana ajunge in Piata Universitatii. Acolo sunt alte grupuri de oameni care asteapta sa se alature multimii.
Ora 20:10: Multimea striga "DNA sa vina sa va ia!"
Ora 19:57: Circa 1.100 de persoane se deplaseaza spre Piata Universitatii pe bulevardul Magheru. Se scandeaza "Romania cere / Fara gratiere!", "ALDE & PSD / Aceeasi mizerie!", "Jos Tariceanu, Dragnea si Grindeanu!"
Ora 19:51: Coloana ajunge la Piata Romana.
Ora 19:40: Manifestantii scandeaza "Nu vrem / Sa fim / O natie de hoti", "Hotii", "Noaptea hoti / Ziua mafioti", "PSD, ciuma rosie".
Ora 19:35: In piata sunt circa 600 de persoane, se pleaca in mars spre Parlament. Lumea strigă "Demisia!" si "Fara gratiere!"
Ora 19:22: Numarul creste usor. Din multime sunt proiectate lasere verzi si albastre pe cladirea guvernului. Se striga "Romania cere fara gratiere!"
Ora 19:10: In piata sunt circa 300-400 de persoane. Jandarmii au venit si au pus garduri de protectie in jurul zonei ocupate de manifestanti.
Ora 18:50: In jur de 250 de oameni sunt in piata la aceasta ora.