VIDEO Procurorii DNA, la vila din Sinaia a lui Jimmy Hoffa de România
Procurorii DNA au descins miercuri, 14 iulie, la reședința de vacanță a liderului Sindicatului Liber de la Metrou, Ion Rădoi, în dosarul în care procurorii fac cercetări pentru fapte asimilate corupției.
Casa de vacanță a lui Ion Rădoi se află în cartierul cunoscut în Sinaia drept ”Platou Izvor”, considerată o zonă de categoria a doua în stațiune, în trecut fiind doar un cartier muncitoresc unde se aflau casele celor care lucrau la Mefin S.A.
Vila liderului de sindicat are parter, etaj și mansardă și nu beneficiază neapărat de o curte generoasă. De altfel, în zonă sunt mai degrabă blocuri, decât case de vacanță, iar contrucțiile care s-au ridicat în ultimii 20 de ani nu au arhitectura specifică pe care o regăsim în cartierele Opler, Cumpătu, Furnica sau Tirul cu Porumbei.
Perchezițiile la reședința din Sinaia deținută de Ion Rădoi au început miercuri la primele ore ale dimineții. Vecinii acestuia spun că Rădoi nu a mai venit de ceva vreme la Sinaia, iar polițiștilor le-a deschis ușa un bărbat cunoscut în cartier drept administratorul proprietății deținută de liderul de sindicat de la Metro
În fața casei se află parcată o autoutilitară a MAI în care sunt patru ”mascați” care, cel mai probabil, au însoțit echipa trimisă de DNA București pentru a face perchezițiile.
Până la acest moment, DNA nu a oferit informații cu privire la acuzațiile care îl vizează pe Rădoi. Într-un comunicat de presă se face referire doar la acuzații asimilate faptelor de corupție.
În acceași cauză, procurorii anticorupție fac percheziții și la alte 15 adrese din București și Ilfov. Trei dintre adrese aparțin unor insituții publice, sedii ale primăriilor din sectoarele 3 și 5, potrivit unor surse judiciare.
Cine este Ion Rădoi, liderul sindicatului de la metrou - „omul cu greva”, fost parlamentar PSD mediocru și cu un salariu de la sindicat mai mare decât al președintelui Iohannis
Ion Rădoi, „omul cu greva” de la metrou, președintele Sindicatului Liber din Metrou care a intrat în vizorul DNA, deține frâiele sindicatului din subteranul Capitalei de mai bine de 15 ani, dintr-o perioadă în care era în Parlament ales din partea PSD, o carieră politică mediocră dacă e să ne uităm pe statisticile sumare păstrate pe site-urile legislativului. Cu o putere „de convingere” deosebită, mereu cu amenințarea grevei generale la metrou în mână, USLM-ul lui Rădoi a devenit rege peste spațiile comerciale și cele publicitare de la metrou, iar firma sindicatului a avut în 2019 o cifră de afaceri de 9 milioane de lei, din care 6,2 milioane profit.
Ion Rădoi - lider sindical la metrou de nici arhivele presei nu mai știu când a început
Înainte, Rădoi a lucrat la Telemecanica Trafic Metrou din București și de acolo a devenit a devenit președinte la Unitatea Sindicatul Lider Metrou, dar și vicepreședinte al Blocului Național Sindical și presedinte al Convenției Nationale a Transporturilor.
Rădoi a intrat în conflict și cu fostul ministru PSD Lucian Șova, dar și cu pesedistul Răzvan Cuc. Cu primul a avut contre pe seama măririi salariilor cu circa 42% în anul 2018, iar cu Răzvan Cuc a intrat în conflict un an mai târziu pe seama problemelor tehnice din subteran.
În scurtul CV rămas publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Rădoi preciza că are ca studii Facultatea Electronică București și Facultatea Telecomenzi Feroviare.
Radoi mai nota și că are studii sociale și sindicale în Anglia, SUA și Israel.
Cum a ajuns Ion Rădoi parlamentar și ce sprijin politic a primit: 15 luări de cuvânt în opt ani de mandat / 10 propuneri legislative, 7 respinse
Ce avere are Ion Rădoi
Liderul organizației Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, încasează lunar, din banii strânși în principal din cotizațiile membrilor de sindicat, aproximativ 4.000 de euro, potrivit Buletin.de București. Salariul este cu aproape 1.000 de euro mai mare decât cel al președintelui Klaus Iohannis, compara publicația amintită.
Potrivit ultimei declarații de avere depusă în 2020 la Agenția Națională de Integritate, Ion Rădoi a avut un venit anual în 2019 de 227.882 de lei. Asta înseamnă lunar 3.857 de euro în mână. Prin comparație, leafa șefului statului este de 3.041 de euro pe lună.
Remunerația lui Ion Rădoi o depășește și pe cea a directorului general al Metrorex și a șefilor de servicii din companie care câștigă net aproximativ 2.800 de euro, respectiv 2.300 de euro.
Potrivit declarației de avere, Ion Rădoi deține mai multe terenuri: unul agricol în Giurgiu, unul forestier, unul intravilan și unui extravilan, toate patru cumpărate în perioada 2001-2004, cât a ocupat funcția de deputat. Rădoi mai are și un apartament în București, o casă de vacanță în Dâmbovița, una în Sinaia, obținută în urma divorțului și o casă de locuit în Giurgiu, moștenită în urma decesului părinților.
Conform declarației de Avere, Ion Rădoi conduce o mașină marca Audi A6 din 1999 și are precizat că deține ceasuri și bijuterii în valoare de 6.500 de euro.
DNA și perchezițiile la casa lui Ion Rădoi. Care sunt acuzațiile
Singurele sectoare în care chioșcurile din metrou nu au fost demolate sunt 3 și 5.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, le-a cerut atunci scuze bucureștenilor pentru că zeci de miniștri ai Transporturilor "au lăsat să se formeze un buboi enorm, o mafie la metrou" și a avut un mesaj tranșant pentru "liderul de cartel" Ion Rădoi: "S-a terminat, ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!".
Potrivit ministurlui Drulă, „Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spațiile comerciale (expirat în 2018) prin care firma încasa 75% și Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Și un contract pentru spațiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%”.
„S-a încercat prelungirea de facto a acestor contracte, Sindomet încasând în continuare sumele, dar Metrorex refuzând să încaseze partea sa (oricum PREA MICĂ) pentru că nu mai exista contract valabil. Corpul de Control va face lumină și în această poveste”, a detaliat Drulă.
Potrivit ministrului, firma Sindomet Servcom SRL a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 7.981.344 lei și un profit de 6.197.855 lei, conform datelor publice disponibile.
„Sindomet Servcom SRL mai deține și un complex turistic la Bușteni, care oferă reducere de 99% pentru angajații Metrorex, care aleg să își petreacă cele 4 zile de recuperare, printre altele, la centrul turistic din Bușteni deținut de această firmă. Reducerea de 99% este suportată de Metrorex”, spune Drulă.
„Fostul deputat PSD, domnul Ion Rădoi, își simte amenințate interesele subterane. Acesta este adevăratul motiv pentru care îl deranjează că, în sfârșit, cineva se uită cu atenție la ce face cartelul pe care îl conduce”, avertizează Drulă.