VIDEO Pro TV: Bucureștiul, fabrica de făcut milioane a clanurilor imobiliare. Cum îi ajută instituțiile statului pe interlopi să prospere

VIDEO Pro TV: Bucureștiul, fabrica de făcut milioane a clanurilor imobiliare. Cum îi ajută instituțiile statului pe interlopi să prospere

„Pe urmele Vestului sălbatic” - Partea I. Toți știm că ei există, dar rar îi vedem. Au avut dosare penale, au sfidat legi și reguli, dar scopul lor a fost atins. S-au îmbogățit.

București este locul de joacă pentru oameni de afaceri lipsiți uneori de scrupule, legați prin sprijin politic, prin bani și favoruri, în jurul lor gravitează clanuri, triburi care nu văd decât propriul interes în defavoarea cetățenilor.

Ion Cornel Petruț este un afacerist cu un trecut tenebros și cu conexiuni la vârful statului român prin diverși parteneri sau interpuși. Încrengăturile politico-economice sunt dăunătoare societății.

Cei "ai lui Vasiloi" sunt o familie din vestul Bucureștiului remarcată prin afacerile prospere pe care le controlează. Până în anii 2000 erau violenți, membri ai grupării fiind implicați în diverse altercații din București pentru teritorialitate sau doar bravadă. Ca și alte clanuri de etnie rromă, s-au bazat la început pe forța grupului, pe familia numeroasă, numărul mare de "soldați".

Cel mai violent dintre capii rețelei este Vasile Mitică Dincă, zis Miky al lui Vasiloi, cu o tentativă de omor în 2009, o reglare de conturi în care au fost implicați mai mulți interlopi.

Seniorul familiei este Gheorghe Dincă, zis și Gheorghiță Vasiloi, și el implicat în altercații, una cu schimb de focuri în 2005 cu clanul Domnu, care controla prostituția în zona Gării de Nord.
Un fost șef al Brigăzii pentru combaterea criminalității organizate ne-a descris dinamica acestor grupări.

Reporter: Grupările acestea, clanurile, cum stau zonele, sferele de influență?

Fost șef al BCCO: Există și o împărțire a sferelor de influență sau, cel puțin, a existat la un moment dat. Și anumite facțiuni ale grupărilor pot acționa la un moment dat pentru a-și atinge un scop comun, după care se repliază pe pozițiile inițiale. Există înțelegeri între ei pe perioade determinate de timp.

Dacă în anii '90 și începutul anilor 2000 așa-zisele clanuri își împărțiau cu violență zonele, astăzi mulți dintre ei sunt afaceriști de succes, gulere albe. În mașini luxoase și cu haine scumpe sunt oameni de afaceri respectabili.

Reporter: Ce se întâmplă cu banii proveniți din afaceri la limita legii? Pe ei nu i-a întrebat nimeni cum au făcut primul milion?

Fost șef al BCCO: Dacă au obținut beneficii importante din activitățile infracționale, trebuie să facă ceva cu aceste sume de bani, și în ultimii ani este o tendință de a construi ansambluri rezidențiale, nu doar din partea lor, ci și din partea tuturor grupărilor.

Magiunică, afaceristul Clanului Vasiloi și perioada Poteraș

Ion Cornel Petruț, poreclit în media Magiunică, este omul de afaceri, interfața de business, a Clanului Vasiloi. Căsătorit cu Ioana Carmen, fiica lui Gheorghiță Vasiloi, ginerele a ajuns prin inteligență și conexiunile făcute în instituții ale statului român să controleze un imperiu imobiliar – complexuri rezidențiale cu mii de apartamente construite, restaurante, hoteluri, case, chiar și un grajd de cai sau o biserică ridicată pe terenul familiei.

Afacerile lor au explodat în perioada în care Sectorul 6 era condus de Cristian Poteraș între 2004 și 2012. Fostul edil a fost condamnat la 8 ani pentru retrocedarea ilegală a unor terenuri.

Reporter: Pe Ion Cornel Petruț cum l-ați cunoscut?

Cristian Poteraș, fost primar al Sectorului 6: Prin fratele meu, erau prieteni ei, nu era omul de acum, era un mic întreprinzător prin București… Bravo lui, dom'le ! Dacă poți să ajungi de la un mic întreprinzător, înseamnă că societatea a evoluat enorm…Nu știu…

În perioada în care Poteraș conducea Primăria, a concesionat, fără licitație, serviciul de ridicări auto parcate neregulamentar unei companii private care, între 2008 și 2010, a avut venituri de 4,5 milioane de euro. Ilcor Auto Eco era deținută de Ion Cornel Petruț si un partener de afaceri, Ilie Potecaru.

Cristian Poteraș: La momentul respectiv, el, firma lor, au prezentat cele mai bune condiții în favoarea primăriei, efectiv, aveau terenul lor pe care se puteau stoca, au venit și cu cel mai bun preț. Atunci a trebuit să intrăm într-o licitație, într-o negociere directă.

Reporter: A fost cu încredințare directă, nu a fost cu licitație.

Cristian Poteraș: Da, dar cea mai bună alternativă. Ei au prezentat-o și de ce să nu o fac. Dacă noi suntem deschiși ce, o societate deschisă ce să facă... ura de rasă….Că alt criteriu n-a fost, alt criteriu n-a fost decât cel tehnico-economic.

Ștefan Florescu a condus Administrația piețelor din Sectorul 6 între 2008 și 2014. În urmă cu câțiva ani aducea acuzații extrem de grave.

Ștefan Florescu - consilier Sectorul 6:Aici, în Sectorul 6, din 2010 când eu am început o campanie cu aceste firme dubioase aveau contract cu Primăria Sectorului 6 și făceau abuzuri după abuzuri în fiecare zi.

Reporter: Cine avea firma de ridicări de mașini?

Ștefan Florescu: Era firma Ilcor controlată de Cornel Magiunică, clanul Vasiloi… Și directorul juridic al firmei era un fost comandat al Poliției Sectorului 6, Cristian Eftimie.

Fostul șef al Poliției Sectorului 6 a fost după pensionare angajat la firma de ridicări de mașini.

Beneficiarii unor terenuri cu valoare de zeci de milioane de euro în Sectorul 6

Cristinel Eftinie - fost șef al Poliției Sector 6: Pe Ioan Cornel îl cunosc de la 7-8 ani, ca și pe Vali Vijelie, și pe Ilie Potecaru îl cunosc din '90, nu pot să spun că nu-I cunosc, dar nu pot să spun că eu în calitatea de șef al Poliției Sector 6 să fi avut probleme cu ei. Dacă am avut vreo problemă, i-am chemat la mine și am elucidat problema”.

Pe cei doi îi găsim și ca beneficiarii unor terenuri cu valoare de zeci de milioane de euro în Sectorul 6. Cumpărau drepturi succesorale la sume derizorii înainte de a le fi retrocedate de admnistrația primarului Poteraș.

Cristian Poteraș: „La mine nu venea niciun Potecaru, nu venea niciun Magiunică, veneau niste avocați plătiți și de ei, mă înțelegeți. Veneau întotdeauna case de avocatură care băteau în ușă, în geam, peste tot… Eu dacă luam curs, făceam abuz în serviciu pentru care am și făcut 5 ani de zile că nu dădeam curs, iar luam...”

Am încercat prin repetate solicitări un interviu filmat cu domnul Ion Cornel Petruț. Acesta a refuzat de fiecare dată.

În schimb, a formulat câteva răspunsuri la temele dezbătute.


Citește și:

populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”