VIDEO Priviți, tractoarele ucrainene au revenit în acțiune după ce au stat pe tușă mai multe luni

VIDEO Priviți, tractoarele ucrainene au revenit în acțiune după ce au stat pe tușă mai multe luni

O nouă înregistrare video distribuită pe platformele social media arată un vehicul blindat al forțelor armate ruse tractat de unul dintre faimoasele tractoare ucrainene, devenite simboluri ale rezistenței Ucrainei față de agresiunea Rusiei.

Vehicul blindat rusesc tractat de un tractor ucraineanFoto: Captura video

Deși nu este clar când a fost realizată înregistrarea, aceasta pare să prezinte tractarea unui transportor blindat de infanterie. O înregistrare video cu un transportor blindat rusesc lovit în urma unei ambuscade a voluntarilor internaționali ce luptă în Ucraina s-a viralizat pe platformele social media, presa britanică dezvăluind ulterior că fiul unui parlamentar de la Londra a avut un rol central în misiune.

Noua înregistrare arată vehiculul blindat rusesc tractat de un tractor ucrainean care nu pare tocmai de ultimă generație.

Tot luni, pe platformele social media au început să apară noi fotografii cu vehicule rusește „blindate” cu tablă și lemn pentru a le întări în fața loviturilor ucrainene în contextul în care Forțele Aeriene ale Rusiei nu au reușit să obțină supremația aeriană nici după 103 de zile de lupte.

Tractoarele, un simbol al rezistenței ucrainene

Modestul tractor a devenit un simbol al rezistenței îndârjite a Ucrainei și a forțelor sale armate în fața agresiunii militare a Rusiei, numeroase înregistrări cu „fermieri” ucraineni care tractează tancuri, vehicule blindate sau alte echipamente viralizându-se pe platformele social media.

Una dintre cele mai celebre înregistrări, realizate chiar în primele zile ale războiului, a arătat un tanc rusesc capturat de romii ucraineni, imaginile fiind comentate inclusiv de Dorin Cioabă, autoproclamatul rege al romilor.

Câteva zile mai târziu, pe 2 martie, „fermierii” ucraineni au prezentat tractarea unui sistem de rachete antiaerian rusesc ce costă 25 de milioane de dolari.

Ucrainenii au capturat inclusiv lansatoare multiple de rachete rusești

Alte înregistrări apărute la jumătatea lunii martie au arătat tractarea unui lansator multiplu de rachete și a unui transportor blindat, asemănător celui din noua înregistrare apărută marți. Unele din vehiculele rusești capturate au fost reparate de ucraineni pentru a fi trimise în luptă împotriva invadatorilor.

Dima, unul dintre numeroșii soldați ce luptă în Ucraina, glumea într-un interviu acordat la sfârșitul lunii aprilie că cel mai mare furnizor de arme pe care îl are Ucraina este chiar Rusia, o referință la numeroasele echipamente capturate de forțele armate ale Kievului.

Însă înregistrările video cu vehicule blindate și alte echipamente rusești au dispărut aproape complet de pe platformele social media în ultimele luni. O posibilă explicație ar fi că „achizițiile” de tehnică rusească de către civili nu sunt tocmai legale, în pofida asigurărilor date anterior de Fiscul ucrainean.


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

2 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

3 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

4 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet