La 20 decembrie 2024, US Army's Rapid Capabilities and Critical Technologies Office (RCCTO) și-a anunțat planul de a atribui un contract exclusiv companiei BAE Systems pentru dezvoltarea unui prototip de tun autopropulsat de 155 mm.
Acest sistem, Multi-Domain Artillery Cannon (MDAC), își propune să facă față amenințărilor aeriene moderne în creștere, inclusiv dronelor și rachetelor de croazieră. Proiectul utilizează muniție cu o viteză foarte mare, dezvoltată inițial pentru programul de tunuri electromagnetice al Marinei SUA, care a fost anulat, urmând ca o demonstrație funcțională să fie programată pentru 2028.
Din 2022, RCCTO colaborează cu Forțele Aeriene ale SUA și cu alte organizații strategice, cum ar fi Biroul pentru capacități strategice al Pentagonului și Laboratorul de cercetare al Forțelor Aeriene. Împreună, acestea avansează în acest proiect ambițios prin valorificarea programelor conexe, inclusiv a sistemului de arme terestre cu hiperviteză (HGWS).
Obiectivul actual este de a finaliza un prototip complet de baterie MDAC până la sfârșitul anului fiscal 2027. Această baterie va include opt tunuri MDAC, patru radare de precizie multifuncționale (MFPR), doua sisteme de comanda (MDBM) și cel puțin 144 de proiectile de tip HVP. Aceste componente vor fi integrate într-o rețea de apărare mai amplă, inclusiv în sistemul integrat de comandă a luptei pentru apărarea antiaeriană și antirachetă (IBCS), care este în curs de dezvoltare.
MDAC este conceput pentru a proteja pozițiile fixe și semi-fixate împotriva unei game largi de amenințări, inclusiv drone, rachete de croazieră, avioane și elicoptere. Acesta va completa sistemele de apărare antiaeriană existente în cadrul unei strategii mai complexe.
Cerințele tehnice cheie includ un design pe roți, capacități de tragere de la distanță, rate ridicate de foc, capacitate semnificativă de muniție și realimentare rapidă, manuală sau automată. De asemenea, sistemul trebuie să poată fi transportat cu aeronave C-130.
Deși proiectul specific al BAE Systems pentru MDAC rămâne secret. Sistemul s-ar putea inspira din Archer, un obuzier autopropulsat de 155 mm dezvoltat de Bofors, o filială BAE Systems. Archer dispune de un încărcător automat cu 21 de proiectile, capabil să tragă primul proiectil în 23 de secunde și să se repoziționeze rapid după tragere.
Cu toate acestea, ar putea fi dezvoltată și o nouă platformă adaptată la cerințele de mobilitate ale sistemului MDAC. Un șasiu bazat pe camioanele tactice FMTV utilizate pe scară largă este o altă variantă care ar fi de luat în considerare.
Proiectilele cu hiperviteză (HVP) sunt un element central al acestui proiect, oferind un răspuns inovator la amenințările moderne. Dezvoltate inițial pentru programul de armament al Marinei SUA, aceste proiectile pot atinge viteze de peste 9 000 km/h, distrugând țintele prin impact cinetic.
De asemenea, sunt planificate variante explozive, cu o rază de acțiune estimată la 31 de kilometri pentru tunurile de 155 mm. Cu un cost unitar sub 100.000 de dolari, proiectilele HVP sunt deosebit de competitive în comparație cu rachetele tradiționale, cum ar fi Stinger (400.000 de dolari) sau PAC-3 MSE, care costă câteva milioane de dolari.
Proiectul MDAC este deosebit de relevant în contextul schimbărilor în materie de amenințări aeriene. Dronele de luptă, rachetele de croazieră și sistemele autonome au devenit instrumente strategice pentru actorii statali și nestatali deopotrivă. Conflictele recente, în special cele din Ucraina, au evidențiat necesitatea unor soluții de apărare inovatoare și rentabile pentru a contracara aceste amenințări variate și adesea asimetrice.
Cu toate acestea, MDAC nu va servi ca soluție de sine stătătoare. Acesta va trebui să fie integrat într-o arhitectură de apărare mai largă pentru a răspunde eficient unor scenarii complexe. În plus, dezvoltarea sa are loc pe fondul dezbaterilor în curs între U.S. Army și U.S. Air Force cu privire la împărțirea responsabilităților pentru apărarea bazelor aeriene. Forțele Aeriene ale SUA au manifestat recent interes pentru preluarea anumitor roluri gestionate în mod tradițional de U.S. Army, invocând necesitatea adaptării la realitățile tactice care sunt în continuă schimbare. SURSA: defenseromania.ro
