VIDEO Primul GRANDE din PSD care cere ABROGAREA, DEMISIA lui Iordache și-i spune lui Dragnea să „corecteze greșelile comise”

VIDEO Primul GRANDE din PSD care cere ABROGAREA, DEMISIA lui Iordache și-i spune lui Dragnea să „corecteze greșelile comise”

Chirica cere abrogarea OUG 13/2017, demisia ministrului Iordache și ca Dragnea să corecteze greșelile comise! Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, liderul organizației județene PSD Iași și vicepreședinte la nivel național, a declarat joi, într-o conferință de presă, că solicită abrogarea OUG 13/2017 adoptată marți seara de Guvern cu privire la modificarea Codurilor penale, demisia ministrului Justiției, Florin Iordache, el adăugând că îi solicită și președintelui PSD, Liviu Dragnea, să corecteze greșelile comise pentru că "are puterea și responsabilitatea să o facă".

"Încerc să transmit un mesaj din calitatea de lider al organizației PSD Iași și să propun Guvernului Grindeanu și domnului președinte Liviu Dragnea următorul lucru: să abroge la fel de urgent OUG 13/2017, să propună un proiect de lege Parlamentului României ales pe 11 decembrie, să facă dezbatere publică, să consulte specialiștii, societatea civilă și să lăsăm Parlamentul, ca entitate democratică a acestui stat să decidă", a afirmat Mihai Chirica.

El a subliniat că trebuie "să se refacă pactul social și politic cu românii", că țara nu are nevoie de tensiunile create în jurul actelor normative referitoare la justiție și că solicită demisia ministrului Florin Iordache, pe care îl consideră "singurul vinovat" de această situație.

"De aceea cer public demisia domnului ministru Florin Iordache, ministrul Justiției pe care îl văd singurul om responsabil de haosul pe care l-a creat în aceste zile. Avem nevoie de oameni competenți, de oameni care să privească cu demnitate în ochii românilor", a afirmat primarul ieșean.

De asemenea, el a menționat că îi reproșează liderului PSD, Liviu Dragnea, că nu a știut să se înconjoare de oameni competenți și să țină cont de sfaturile adecvate și că îi solicită acestuia să corecteze greșelile comise. "Este un om puternic, care a reușit să se organizeze într-un mod exemplar, încât a putut să câștige aceste alegeri într-un mod profesionist. Îi reproșez că nu știe să își aleagă oamenii, să pună oameni competenți în jurul lui și nu știe să țină cont de sfaturile oamenilor care contează. Îi cer să corecteze greșelile comise, are și puterea și responsabilitatea să o facă", a afirmat Chirica, el adăugând că nu își dorește personal să conducă PSD.

El a afirmat că PSD trebuie că continue guvernarea și să pună în aplicare programul pentru care a primit votul românilor în 11 decembrie, însă în prezent "Guvernul este aproape paralizat". Chirica a menționat că România a ajuns "mod aproape complet nejustificat am ajuns într-o situație tensionată, similară celei de la Revoluția din 1989 în care sute de mii de oameni din zeci de orașe au ieșit în stradă pentru a-și auzi vocea".

"Am ales să spun adevărul, să nu îmi fie rușine să mă uit în ochii ieșenilor, în ochii propriului partid și al propriei mele conștiințe", a mai argumentat primarul ieșean.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”