VIDEO Primele imagini de la arestarea asasinilor plătiți de Rusia pentru a-i ucide pe ministrul ucrainean al Apărării şi pe generalul Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare de la Kiev

VIDEO Primele imagini de la arestarea asasinilor plătiți de Rusia pentru a-i ucide pe ministrul ucrainean al Apărării şi pe generalul Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare de la Kiev

Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) a anunţat luni că a reţinut doi asasini, recrutaţi de serviciile ruse de informaţii, care plănuiau o serie de asasinate, fiind vizaţi inclusiv ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, şi şeful Direcţiei Principale de Informaţii Militare (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării, Kirill Budanov.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Ucrainean de Securitate (SBU) , ca urmare a unei operațiuni speciale, desfăşurată în mai multe etape, un grup de sabotori, coordonat Direcției Principală de Informaţii Militare (GRU) a Ministerului rus al Apărării, a fost destructurat.

Atacatorii erau angajați să planifice asasinarea ministrului ucrainean al Apărării și a şeful Direcţiei Principale de Informaţii Militare (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării, Kirill Budanov, precum și a unui cunoscut activist ucrainean.

Pentru uciderea fiecăruia dintre ei, era promisă o recompensă în valoare de 100 până la 150 de mii de dolari. Potrivit ofiţerilor SBU, acest grup de asasini a fost format din membri ai personalului serviciilor de informații militare ale Federației Ruse pentru a desfășura activități subversive pe teritoriul Ucrainei.

Grupul a inclus un rezident din Luhanskul ocupat temporar, care, de-a lungul timpului, a luat parte activ la operațiunile miliare în estul Ucrainei. În urma instrucțiunilor pe care le-a ''primit de la centru'' - din Moscova - această persoană a încercat să racoleze o altă persoană care să comită crime. După cum precizează ofiţerii ucraineni de informaţii, un locuitor din Kiev ar fi răspuns „ofertei”, iar pentru 5 mii de dolari era gata să ucidă un militar ucrainean.

Și pentru al asasina pe ministrul ucrainean al apărării şi pe şeful Direcţiei Principale de Informaţii Militare (GUR), persoana de „legătură” a decis să vină personal pe teritoriul aflat sub controlul autorităților ucrainene. Aici, împreună cu un complice, a trebuit să pregătească un plan pentru asasinatele pe care dorea să le comită.

Pentru a preveni săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, ofițeri de contrainformații ai SBU i-au reținut pe ambii asasini în oraşul Kovel, Regiunea Volîn.

În prezent, cele două persoane sunt reţinute şi acuzate că intenţionau să comită asasinate pe teritoriul Ucrainei.

Inamicul nu poate câștiga pe câmpul de luptă, așa că recurge la metodele lui obișnuite - încearcă să organizeze tentative de asasinat asupra militarilor și a șefilor autorităților ucrainene. Și astfel demonstrează încă o dată lumii întregi că Rusia este un stat terorist care nu respecta nicio regulă. Dar înțelegem perfect la ce să ne așteptăm de la Federația Rusă, așa că acționăm în avans și neutralizăm operațiunile speciale ale inamicului. Vom continua să facem asta!”, a precizat Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vasil Maliuk. SURSA: defenseromania.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”