VIDEO Prima autostradă finalizată în acest an: Tronsonul care se leagă direct de rețeaua de autostrăzi a Ungariei

VIDEO Prima autostradă finalizată în acest an: Tronsonul care se leagă direct de rețeaua de autostrăzi a Ungariei

Săptămâna aceasta va avea loc recepția la finalizarea lucrărilor pe primul tronson de autostradă terminat în 2020. Bucata din autostrada Transilvania de la Biharia la Borș se va lega direct la autostrada M4 și mai departe cu M35 din Ungaria, iar traficul rutier va fi deschis odată ce se finalizează toate formalitățile pentru noul punct de trecere al frontierei pe autostradă, amenajat de către partea ungară. Vezi în articol cum arată micul „ciot” de autostradă care va fi deschis traficului în perioada următoare.

Lotul de autostradă Biharia (la nord de Oradea) - Borș are o lungime de 5,3 kilometri și a fost construit de către românii de la Trameco (Selina). Contractul a fost semnat în decembrie 2018 pentru circa 28,5 milioane de euro cu un termen de 19 luni pentru proiectare și execuție.

Tronsonul este prevăzut cu un nod rutier, respectiv nodul Biharia, cu 5 bretele și 3 pasaje, la care se mai adaugă un pasaj al autostrăzii peste calea ferată și un pasaj peste autostradă a unui drum de exploatare.



Asociația Pro Infrastructura a ridicat o dronă peste micul tronson și a filmat de sus lucrările ajunse la circa 99% stadiu fizic.

„Constructorul Trameco execută ultimele retușuri la nodul rutier Biharia, la spațiile de servicii, punctul de sprijin și unele șanțuri și taluzuri. Și vecinii maghiari sunt într-un stadiu similar pe tronsonul M4 Borș-Berettyóújfalu (conexiune cu M35 spre Debrecen), însă deschiderea circulației va fi undeva în august, timp necesar pentru soluționarea pașilor administrativi care țin de trecerea frontierei”,  scrie API , conform  HotNews.ro .

Mai departe de la Biharia, tronsonul de circa  29 de km de A3 până la Chiribiș a fost contractat pe 12 iunie  tot cu același constructor. A3 Biharia - Chiribiș fusese inițial început de pe vremea contractului cu Bechtel, dar apoi a fost abandonat, iar lucrările executate deja trebuiesc expertizate înainte ca antreprenorul să înceapă șantierul propriu-zis.

Termenul pentru Biharia - Chiribiș este de 6 luni proiectare, 18 luni execuție și 10 ani perioada de garanție.

FOTO - Traseul A3 Borș - Biharia - Chiribiș - Suplacu de Barcău (click pt mărire în tab separat):


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”