VIDEO Preşedintele INS: Valoarea totală a recensământului agricol este de 320 de milioane de lei; 4 milioane de euro provin de la Eurostat

VIDEO Preşedintele INS: Valoarea totală a recensământului agricol este de 320 de milioane de lei; 4 milioane de euro provin de la Eurostat

Fondurile totale alocate pentru efectuarea Recensământului General Agricol se ridică la 320 de milioane de lei, din care o sumă de patru milioane de euro în echivalent provine de la Eurostat, a declarat, luni, preşedintele Institutului Naţional Statistică, Tudorel Andrei, subliniind că sprijinul Eurostat pentru a susţine această activitate este cel mai mare din Uniunea Europeană.

"Valoarea totală a recensământului este de 320 de milioane de lei. Din această sumă, echivalentul a 4 milioane de euro sunt de la Eurostat printr-un grant care finanţează activităţi din Recensământului General Agricol. Pot să vă spun că este grantul de dimensiunea cea mai mare pe care l-a acordat Eurostat pentru ţările din UE pentru a susţine această activitate foarte importantă. În cadrul acestei acţiuni şi din acest motiv suma aceasta este mare, pentru că sunt implicate în jur de 20.000 de persoane, recenzori care lucrează la culegerea efectivă a datelor în teritoriu. În afara acestor persoane, DAJ-urile (Direcţiile Agricole Judeţene n.r.), Direcţiile Teritoriale de Statistică, colegii noştri din INS, din MADR şi de la STS în toată această perioadă lucrează efectiv. Deci este o activitate amplă. Gândiţi-vă că vizităm peste 3,2 milioane de exploataţii agricole, ceea ce nu este un lucru foarte simplu", a subliniat Tudorel Andrei.



Recensământul General Agricol (RGA) - runda 2020 se va desfăşura în perioada 10 mai - 31 iulie 2021, cu scopul de a colecta, prelucra şi disemina datele privind structura exploataţiilor agricole din România, principiul de bază fiind utilizarea terenurilor şi deţinerea animalelor.

"Recensământul General Agricol este o acţiune de mare anvergură care va asigura informaţiile complexe şi datele statistice pentru realizarea unui tablou exhaustiv al caracteristicilor structurale ale exploataţiilor agricole necesare fundamentării programelor şi politicilor agricole şi de dezvoltare rurală. Legislaţia europeană referitoare la structura exploataţiilor agricole şi recomandările Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) prevăd organizarea şi efectuarea de recensăminte generale agricole la intervale de 10 ani", se arată într-o postare pe site-ul Ministerul Agriculturii.

Datele şi informaţiile vor fi colectate de la utilizatorii suprafeţelor agricole şi/sau deţinătorii de efective de animale.

Ca ţară cu cele mai multe dar printre cele mai mici exploataţii agricole, România deţine circa 33% din numărul total de exploataţii agricole din Uniunea Europeană, cu o dimensiune medie de circa 3,6 hectare/exploataţie, cu mult mai mică decât dimensiunea medie de la nivelul Uniunii, de 16,6 hectare/exploataţie, importanţa rezultatelor recensământului agricol devenind evidentă pentru fundamentarea Politicii Agricole Comune care să asigure ţării noastre un sector agricol competitiv şi durabil. AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…