VIDEO Președintele cere anularea acordului MAI-BOR! Mesaj de o duritate fără precedent! „Stați acasă, altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări!”

VIDEO Președintele cere anularea acordului MAI-BOR! Mesaj de o duritate fără precedent! „Stați acasă, altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări!”

Președintele Klaus Iohannis a criticat miercuri acordul încheiat între Ministrul de Interne și Biserica Ortodoxă privind relaxarea izolării de Paște și a precizat că le va cere premierului și ministrului Vela să revină asupra acestuia.

”Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a subliniat șeful statului.

Principalele declarații ale președintelui:

  • azi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită și din păcate nu avem nici un motiv de realxare
  • Avem peste 7.200 de persoane infectate, avem de ieri până azi 20 de morți, avem peste 40 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci nici vorbă de relaxare
  • Și ca să fie foarte foarte clar ce am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea: cuvântul de ordine e Stați acasă
  • E regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații
  • Așa se pare că se întâmplă cu un așa zis acord între MAI și Biserica Ortodoxă
  • Probabil intențiile sunt foarte bune,d ar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește
  • Mulți români au înțeles că e cazul să ne relaxăm
  • Dar nu e cazul să ne relaxăm
  • În câteva minute voi începe o ședință în care voi cere premierului și ministruui să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care se încadrează formulei Stați acasă și care respectă toate ordonanțele militare
  • Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări.


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda