VIDEO Presa de la Moscova îi sfătuiește pe ruși să facă provizii pentru un război nuclear

VIDEO Presa de la Moscova îi sfătuiește pe ruși să facă provizii pentru un război nuclear

Presa de stat de la Moscova, cunoscută pentru manipulările pe care le-a făcut în trecut, a început să instruiască populația cum să procedeze în cazul izbucnirii unui război nuclear între Rusia și SUA. Cap de listă este postul de televiziune de stat Russia 24, care a început să instruiască populația cum să procedeze cu proviziile în cazul izbucnirii unui război nuclear între Rusia și Statele Unite, transmite The Moscow Times. 

Un prezentator al emisiunii Vesti 24, care stătea în fața unei fotografii cu un nor nuclear, le-a recomandat telespectatorilor ruși, cu patru zile înaintea atacului asupra Siriei de către SUA susținut de Marea Britanie și Franța, în timpul unui „instructaj de supraviețuire alimentară”, să facă rezerve „mai mari de apă și mai puțin de dulciuri”, pe lângă stocuri de conserve și pungi cu ovăz.

 

Pe un ecran erau listate mai multe alimente ce ar trebui strânse dar și că e nevoie de 30 de litri de apă pentru consum, prepararea hranei și igienă persoanlă.

„De precizat că panica reală nu este aici, ci dincolo de Ocean”, a spus prezentatorul, oferind o informație care, ce-i drept, este adevărată: vânzările de adăposturi nucleare au crescut de când Donald Trump a devenit președinte.

Postul de știri Russia 24 a mai relatat zilele trecute că s-a creat o isterie despre un al Treilea Război Mondial, înainte să ofere sfaturi de cumpărături „pentru cei care au intrat în panică”: la cumpărăturile pentru dulapul de provizii pentru război să fie evitat dulciurile, pentru că doar cresc pofta de apă. În plus, rușii au fost sfătuiți să strângă cât mai multă apă.

De asemenea, tabloidul Life a publicat joi o serie de sfaturi pentru a supraviețui unui atac nuclear, relatează Meduza.io, un portal de știri despre Rusia. Ca și Russia 24, ziarul începe cu faptul că este vorba despre „frica și isteria” recente cu privire la începutul unei „apocalipse nucleare”.

Oamenii sunt sfătuiți să se adăpostească la metrou, însă să fie precauți pentru că nu toate stațiile din Moscova și Sankt Petersburg vor face față unui atac nuclear. În articol se precizează că stațiile Admiralteyskaya din Sankt Petersburg și Parcul Pobedy din Moscow se află la cea mai mare adâncime.

De asemenea, publicații și site-uri precum 47news.ru, Fontanka.ru, Moskovsky Komsomolets și Moika78 au avut articole cu sfaturi asemănătoare. Acestea vorbesc și despre adăposturi civile în care pot sta până la 1.200 de persoane și posibilitatea ca acestea să stea până la cinci zile acolo, fiind nevoite să doarmă în schimburi.

Totodată, au fost amintite mai multe anunțuri în care erau scoase la vânzare sau la închiriat buncăre atomice. Astfel, un buncăr precum cel de mai sus poate fi închiriat cu 5.800 de dolari pe lună sau poate fi cumpărat cu 2 milioane de dolari.

Nu este pentru prima dată, însă, când propaganda rusă, sprijinită puternic de media, procedează la inocularea ideii izbucnirii unui nou război mondial. S-a întâmplat și în anii trecuți, când pretextul pentru această ofensivă mediatică a fost tot Siria. 




populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…