VIDEO Oros: În primele 4 luni, nivelul absorbţiei fondurilor europene s-a situat la cel mai înalt nivel
Absorbţia fondurilor europene s-a situat în primele patru luni ale anului la cel mai înalt nivel comparativ cu anii anteriori, deşi acum România traversează o perioadă dificilă, iar plăţile efective pentru fermieri s-au ridicat la 211 milioane euro, faţă de 136 milioane euro în aceeaşi perioadă din 2019, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, la dezbaterea din Senat a moţiunii simple, depusă de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat.