VIDEO Orban: Sunt literalmente impresionat că o companie cu capital românesc a reuşit să asigure renaşterea industriei producătoare de tractoare

VIDEO Orban: Sunt literalmente impresionat că o companie cu capital românesc a reuşit să asigure renaşterea industriei producătoare de tractoare

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, vineri seara, la Reghin, după ce a vizitat compania IRUM, unicul producător român de tractoare articulate forestiere şi de tractoare pentru agricultură, că este "literalmente impresionat" că o companie cu capital românesc a reuşit să asigure renaşterea industriei producătoare de tractoare.

"Sunt foarte bucuros că am găsit timpul să venim să vizităm această companie extrem de serioasă. Îi spuneam domnului Oltean că sunt oarecum legat de producţia de tractoare pentru că, imediat după anul 1990, ca inginer TCM, în urma unui concurs am fost angajat ca inginer tehnolog la secţia de montaj Tractoare Industriale Braşov. Şi am văzut cu ochii mei cum a fost distrus Tractorul Braşov şi cum, din păcate, un domeniu de activitate absolut necesar într-o ţară care este a cincea ţară ca potenţial agricol a fost pus pe butuci de nişte politruci şi de o directorime care a jefuit Tractorul Braşov şi până la urmă astăzi nu mai există Tractorul Braşov, astăzi există malluri, parcuri şi diferite alte suprafeţe. Ca atare, sunt literalmente impresionat de faptul că o companie cu capital românesc a reuşit această performanţă, să asigure renaşterea industriei producătoare de tractoare, o renaştere aşa, ca o pasăre Phoenix, şi să ajungă la un asemenea nivel tehnologic şi la o asemenea capacitate de a produce tractoare competitive", a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!