VIDEO Orban: Orice încercare de a prelungi mandatul actualului Parlament va genera consecinţe negative
Premierul Ludovic Orban a susţinut, vineri, că prelungirea mandatului actualului Parlament va genera "consecinţe negative", întrucât actualul Legislativ este "dominat" de PSD, care este "la fel de înclinat să facă rău României".
El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Educaţiei, despre proiectul de lege depus la Senat de deputatul Adrian Dohotaru care prevede amânarea alegerilor parlamentare pentru data de 14 martie 2021.
"Din punctul meu de vedere, mandatul actualului Parlament expiră la data de 20 decembrie şi, ţinând cont de structura actualului Parlament, care este departe de a reflecta opţiunile actuale ale populaţiei, reflectă opţiunile din 2016 care nu mai au nicio legătură cu opţiunile de astăzi, actualul Parlament, cu cât îşi încetează mai repede mandatul, cu atât este mai bine pentru România. România are nevoie de un Parlament care să fie o oglindă fidelă a nevoilor şi aspiraţiilor românilor. Orice încercare de a prelungi mandatul actualului Parlament va genera consecinţe negative pentru România, pentru că actualul Parlament este dominat de un PSD care este la fel de retrograd, la fel de rupt de realităţile economice şi la fel de înclinat să facă rău României", a declarat Orban.
Întrebat dacă alegerile parlamentare se vor mai putea desfăşura pe 6 decembrie în cazul în care s-ar ajunge la un număr de 5.000 de cazuri de infectări cu noul coronavirus zilnic, el a răspuns: "Obiectivul nostru este să oprim creşterea numărului de cazuri, pentru asta ne luptăm, de ce să facem prognoze".
"Sigur că noi suntem pregătiţi să facem faţă oricărei situaţii, pe de altă parte, putem, printr-un efort comun, asigurându-ne de respectarea regulilor simple care nu sunt foarte complicate, putem opri creşterea numărului de cazuri", a adăugat prim-ministrul. AGERPRES