VIDEO Orban: Infrastructura de transport trebuie să se dezvolte cu o viteză miraculoasă

VIDEO Orban: Infrastructura de transport trebuie să se dezvolte cu o viteză miraculoasă

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, la Piteşti, că investiţiile în infrastructura de transport sunt o prioritate a Guvernului, fiind nevoie ca aceasta să se dezvolte "cu o viteză miraculoasă".

"Din punctul nostru de vedere, prioritatea o reprezintă investiţiile în infrastructură, infrastructura de transport, care trebuie să se dezvolte cu o viteză miraculoasă. Noi vrem să construim, să legăm provinciile istorice, să creştem coeziunea, să asigurăm fructificarea potenţialului de dezvoltare economică pe care îl are România prin asigurarea unei infrastructuri de transport la standarde europene neneglijând niciun fel de alt proiect de investiţie majoră în infrastructură, infrastructura de comunicaţii, infrastructura de sănătate, infrastructura din domeniul energiei", a declarat Orban.

El s-a declarat nemulţumit de întârzierile foarte mari care s-au înregistrat în ultimii ani în ceea ce priveşte realizarea proiectelor majore de infrastructură, inclusiv a proiectului tronsonului de autostradă dintre Sibiu şi Piteşti.

"Nu mi se pare normal. Acest proiect este finanţat pe exerciţiul 2014-2020. (...) Aproape ajungem la finalul perioadei de programare a exerciţiului financiar multianual pentru care am avut la dispoziţie banii pentru a putea finanţa acest proiect de autostradă şi noi să trebuiască să semnăm pe final, din cauza faptului că pe alţii i-a durut la bască sau poate nu au avut niciun interes să dezvolte proiectele de infrastructură din România", a afirmat premierul.

Şeful Guvernului a subliniat că realizarea cât mai rapidă a proiectelor de infrastructură va crea şi alte oportunităţi de dezvoltare.

"Noi trebuia să închidem legăturile pe rutier, pe feroviar şi pe fluvial între Portul Constanţa şi restul Europei cu mult înainte. Nici astăzi nu am închis această legătură, care poate să pună în valoare o oportunitate extraordinară pe care o are România, şi anume aceea de poartă de intrare/ieşire în Europa (...). Dacă realizăm aceste lucruri într-un ritm cât se poate de rapid, putem să generăm un potenţial de dezvoltare pentru România extrem de important", a mai spus Orban.

Premierul a participat la semnarea contractului pentru execuţia secţiunii 5 a tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti. AGERPRES / (A - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă , imagine: Guvernul României, redactare video: Marilena Gheorghiţă, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”