VIDEO-O fetiţă de numai 6 ani ne învaţă care este sensul vieţii

VIDEO-O fetiţă de numai 6 ani ne învaţă care este sensul vieţii

Explicat de un copil, sensul vieţii pare să devină mult mai clar şi mai uşor. O fată de şase ani interpretează rolul naratorului într-o animaţie grafică postată pe YouTube care vorbeşte despre regretele oamenilor ajunşi la bătrâneţe şi despre cât de important este să-ţi urmezi visele. Deşi nu fetiţa este autoarea textului, vocea ei dă mesajului mai multă putere.

Cele mai mare regrete ale oamenilor de vârsta a treia sunt legate nu de lucrurile pe care le-au făcut, ci de acelea pe care nu au reuşit să le facă, de riscurile pe care nu au avut curajul să şi le asume în viaţă, arată studiile. „Nu poţi lăsa alţi oameni să-ţi dicteze viaţa Doar tu eşti cel care poate decide ce să faci cu viaţa ta. Nu există om de succes de care ceilalţi să nu fi râs la un moment dat“, spune fetiţa.

„Imaginează-te la 90 de ani stând pe o verandă, într-un balansoar, privind în urmă la viaţa pe care ai trăit-o. Cât de trist ar fi să ajungi la finalul vieţii şi să-ţi dai seama că nu ai trăit cu adevărat? Aceasta este viaţa ta, nu a altora. Indiferent cât de mult îşi doresc societatea, părinţii sau prietenii să trăieşti după regulile lor, tu eşti cel care decide.

Când mergi seara la culcare şi închizi ochii, întreaga lume dispare, iar când te trezeşti, ea se naşte din nou. Asta e viaţa ta şi tu o controlezi. Ar trebui să-ţi laşi inima să decidă ce este bine. Ce vei spune tu, cel din viitor, despre ideile cărora nu le-ai dat niciodată viaţă, despre cărţile pe care nu le-ai scris niciodată şi cuvintele pe care nu le-ai rostit niciodată pentru că erai poate obosit sau speriat? Înţeleg, ai ales calea uşoară, dar dacă măreţia ar fi uşor de atins, ai vedea în jurul tău o mulţime de oameni de succes: astronauţi, sportivi profesionişti sau supereroi. Dar ce vezi, în schimb, este un număr mare de oameni care vociferează şi îşi găsesc scuze pe Facebook, încercând să primească «Like-uri», când, de fapt, sunt nemulţumiţi de ei înşişi.

Diferenţa dintre învingători şi perdanţi este perseverenţa. Învăţătoarea mi-a spus o poveste despre planta de bambus. După ce ai pus sămânţa în pământ, durează cinci ani până când lăstarul iese la lumină. Asta înseamnă cinci ani în care trebuie să-l îngrijeşti, să-l stropeşti şi să ai grijă de el zi de zi. O singură zi dacă uiţi să-l uzi, bambusul moare. Dar odată ce iese din pământ, lăstarul creşte până la 3 metri în doar cinci săptămâni. Oamenii vor râde de tine că stropeşti pământul, dar ei sunt incapabili să vadă planul pe care îl ai în suflet. Ei văd, dar nu au viziune. Doar tu ai viziune, aşa că lasă-i să râdă.

Nu te mai îngrijora în privinţa reputaţiei tale. Fă-ţi o promisiune şi încearcă să o îndeplineşti, fără să te mai gândeşti atât de mult. Fă-o pentru tine, pentru cel care eşti cu adevărat, pentru că meriţi. Trăieşte-ţi visurile“, concluzionează ea.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”