VIDEO-Negocieri la Finanțe. Sindicaliştii din Sănătate cer majorarea salariilor cu 10%
Negocieri purtate târziu în noapte la Ministerul Finanţelor. Liderii Sanitas s-au întâlnit cu reprezentanţii ministerelor Muncii şi Finanţelor în încercarea de a găsi o soluţie care să oprească declanşarea protestelor, deblocarea posturilor vacante din sănătate şi publicarea contractului colectiv de muncă în Monitorul Oficial.
Discuţiile vor continua şi astăzi, când sindicaliştii se vor întâlni şi cu ministrul Ioana Petrescu. Tot pentru astăzi este anunţat şi un pichet la Finanţe.
„Am discutat pe niște grile pe care ei le-au refăcut șI le-au schimbat. Referitor la creșterea de 10% pe care ne-am propus-o, care este foarte importantă, nu dăm înapoi”, a spus Leonard Bărăscu, președintele Sanitas.