VIDEO „Ne vânează, ne vânează! Unde naiba e?”/O cameră de tip „Go Pro” purtată de un militar, arată cum un grup de soldați ruși este vânat de o dronă ucraineană

VIDEO „Ne vânează, ne vânează! Unde naiba e?”/O cameră de tip „Go Pro” purtată de un militar, arată cum un grup de soldați ruși este vânat de o dronă ucraineană

Pe rețelele sociale a apărut o înregistrare video care prezintă imagini dramatice de pe linia frontului din Ucraina. Filmarea, realizată cel mai probabil de o cameră de tip „Go Pro” purtată de un militar, arată cum un grup de soldați ruși este vânat de o dronă ucraineană, în timp ce aceștia încearcă să se adăpostească.

Conform surselor media ucrainene, militarul rus care a înregistrat imaginile, e un tanchist rămas fără tanc. Judecând după felul în care vorbește și își conduce camarazii, tanchistul pare a fi liderul grupului de militari pe care îi ghidează spre propriile poziții.

Militarul rus este auzit înjurând extrem de des, mai ales când se adresează camarazilor când aceștia dau semne de indisciplină și pun întregul grup în pericol.

„Tâmpitule, nu o scrânti, cel puțin ascultă unde cad proiectilele! Trag cu submuniții. Asta e, f..!”

În timpul deplasării, soldatul comentează inclusiv despre diversele tancuri și blindate distruse pe care le întâlnește pe drum.

„Este deja seară”, se aude rusul. „De acum dronele lor o să zboare peste tot, fir-ar să fie”.

Pe drum, militarii dau peste trupurile unor ruși uciși. Un soldat rus se apleacă spre cadavrul unui militar, ceea ce îl face pe liderul grupului să-l facă „barbar”.

„La ce naiba îți trebuie încărcătorul?”, îl întreabă acesta. „Uitați-vă pe unde mergeți, dacă nu vreți să ajungeți acasă fără degete”.

La un moment dat, grupul e surprins de o explozie produsă în apropiere.

„Fugiți! Repede, veniți spre mine!”. Urmează un sprint acompaniat de înjurători. „E o pasăre (dronă) care trage spre noi de undeva. Unde naiba e?”

„Ne vânează, ne vânează! Unde naiba e”, mai strigă soldatul. „Ea ne vede, în schimb”.

Înregistrarea se încheie fără a fi clar dacă militarii ruși au reușit în cele din urmă să scape și să ajungă la propriile poziții.


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...