Paradoxal, însă, deși este cea mai sălbatică zonă montană din Europa, Munții Făgăraș nu sunt protejați prin statutul de parc național.

Christoph Promberger și soția sa, Barbara, au inițiat proiectul Conservation Carpathia în urmă cu 14 ani, când au venit pentru prima oară în România, „ca niște biologi neimportanți”. Au rămas, pentru că “atunci când au început retrocedările de păduri, au început și tăierile masive, și ne-am dat seama că trebuie să facem ceva”.

De atunci, Conservation Carpathia a cumpărat 27000 de hectare de pădure în Făgăraș, doar pentru a o proteja de tăieri și pentru a ajuta comunitățile din zonă să se dezvolte pe calea ecoturismului. Banii – peste 100 de milioane de euro – au fost strânși, în bună parte, din donații de la miliardarii lumii.

“Ce știm sigur e că există cerere. Ecoturismul reprezintă acum 20% din piața de turism. Asta înseamnă că numai în Europa sunt o sută de milioane de oameni care caută să meargă în vacanță undeva în natură, unde e frumos, sunt animale sălbatice”, spune Christoph Promberger.

“E însă nevoie de o investiție mare în infrastructura rurală. Dar cea mai importantă este oferta, astfel încât turiștii să aibă experiențe inedite. Pentru că acum, dacă vin într-un sat, la o pensiune, nu prea știu ce pot să găsească”, completează Barbara.

Christoph și Barbara Promberger spun, pe de altă parte, că ecosistemul din pădurile României este încă unul sănătos, pentru că aici încă trăiesc carnivorele mari, care îl țin în echilibru.

„În Germania, de unde vin, pădurile nu prea mai cresc, pentru că, din cauza dispariției râșilor și lupilor, s-a înmulțit numărul căprioarelor și cerbilor atât de mult, încât orice copac mic care încearcă să crească, va fi mâncat. (...) Aici, dacă merg în pădure, puieții cresc peste tot”, spune Christoph Promberger.

Interviul integral, realizat de Ciprian Stănescu, poate fi urmărit în video de mai sus.

Ciprian: Ce ați reușit să faceți în ultimii ani? Ce face fundația?

Christoph Promberger: În acești 30 de ani s-au schimbat foarte multe. Eu am venit singur, în calitate de biolog, am terminat facultatea. După doi ani, a venit și Barbara. Am venit aici pentru că România era o țară complet necunoscută pentru noi, dar o țară care promitea ceva special.

Am citit că cei mai mulți lupi trăiesc în România și m-am gândit că trebuie să fie o țară frumoasă, sălbatică, cu păduri, munți. Ce am găsit a depășit toate așteptările. 30 de ani mai târziu, sunt tot aici.

Ciprian Stănescu: Ce ați făcut în primii 5-10 ani?

Barbara Promberger: Am venit în România ca să studiem lupii. Am avut un proiect de cercetare despre lupi, urși și râși, dar și managementul speciilor. În România, e specială coexistența dintre oameni și carnivorele mari, care nu se mai regăsesc așa mult în restul Europei, în afară de Scandinavia sau partea estică, dinspre Rusia. Pe lângă cea mai mare populație de carnivore mari la munte, a fost și cea mai mare populație de animale domestice, - oi, vaci - și asta a fost super interesant.

Ciprian Stănescu: În afară de doi copii, ați pornit Conservation Carpathia. Cum ați reușit să duceți un proiect făcut de doi biologi la un nivel nemaiîntâlnit în România?

Christoph Promberger:: Conservation Carpathia are 14 ani. Eram doi biologi neimportanți. Când au început retrocedările de păduri, au început totodată și tăierile masive. Când am văzut asta, mai ales în Parcul Natural Piatra Craiului, ne-am dat seama că trebuie să facem ceva, pentru că niciun parc național nu mai era protejat. Așa, am început să dezvoltăm ideea protejării pădurilor din Piatra Craiului, dar în același timp, să extindem conservarea lor în Munții Făgăraș, cea mai sălbatică zonă din România și probabil din Europa, dar nu prea are niciun statut de protecție. Suntem numai noi doi în acest proiect.

Ciprian Stănescu: Știu că ați început să cumpărați, la un moment dat, pentru că cineva v-a zis: “singurul mod de a proteja e să cumperi”. Dar e scump. Și voi sunteți doi biologi. Cum ați făcut rost de bani pentru a cumpăra? Despre ce sume este vorba?

Barbara Promberger: La început, a fost vorba și de noroc. Am întâlnit persoane deosebite la momentul potrivit, respectiv, un elvețian care chiar a crezut în ideea noastră, de o zonă protejată mare în Europa, iconică pentru tot continentul, și a fost de acord să ne sprijine. În timp, n-a mai fost suficient.

Am început cu achiziții de terenuri, dar un proiect de parc național este complet altceva. Cred că am reușit să strângem toți acești bani datorită viziunii noastre, atractive pentru alte fundații sau chiar Comisia Europeană. Asta ne-a ajutat să dezvoltăm acest proiecte. Sperăm să reușim să schimbăm stiluri de viață, să aducem prosperitate în comunității din jurul Munților Făgăraș.

Ciprian Stănescu: Câte hectare ați cumpărat pentru a le proteja?

Christoph Promberger: Până acum, am cumpărat 27.000 hectare, care poate părea foarte mult, dar pe de altă parte, nu e nici măcar 0.5% din pădure. Tot suntem un pește mic într-un ocean mare. Bineînțeles, avem un impact pe suprafața noastră, dar sperăm să avem un impact și mai mare prin exemplul proiectului nostru.

Ciprian Stănescu: Înțeleg că discutăm de foarte mulți bani pe care i-ați strâns de la diverși donatori. Despre ce sumă e vorba?

Barbara Promberger: Tot ce s-a cheltuit pentru România a depășit de departe 100 de milioane de EUR.

Munții Făgăraș ar putea deveni cel mai mare parc național din Europa, cum este Yellowstone în SUA

Ciprian Stănescu: Câte hectare ar putea avea acest parc național, care ar putea fi chiar cel mai mare din Europa?

Christoph Promberger: Parcurile naționale sunt zonele cele mai bogate și importante din punct de vedere natural. Noi avem mulți musafiri care vin și se întreabă “cum se poate ca Munții Făgăraș să nu fie parc național?” Munții Făgăraș sunt cel mai important ecosistem muntos din Europa. Și nu sunt protejați. Nu cei din afară sau ONG-urile sunt cei care să facă parcul. Un parc național trebuie să fie făcut prin comunitățile locale.

Dacă vorbim despre munții Făgăraș, vorbim despre o suprafață de 200.000 hectare. E o zonă imensă. Dacă ne uităm la parcurile naționale din Europa, în medie, sunt între 15-20.000 hectare. Deci e o zonă de zece ori mai mare. Poate fi ceva cum este Yellowstone pentru America de Nord.

Ciprian Stănescu: Am putea să avem un Yellowstone al Europei în România . De ce nu avem?

Barbara Promberger: Sunt mai multe obstacole. În primul rând, ne trebuie resurse. Vorbim despre o zonă folosită comercial. Pădurile din Munții Făgăraș sunt folosite de oameni. Ca să devină o zonă protejată, ne trebuie resurse, ca să modificăm puțin economia în aceste comunități.

În al doilea rând, percepția oamenilor. În România, sunt foarte puține exemple bune în care o pădure protejată a adus un beneficiu pentru comunități. Împreună cu oamenii din sate, putem să explorăm care sunt problemele și cum le putem rezolva. (...)

Christoph Promberger: În cele 27.000 hectare, avem în medie pe fiecare hectar sute de metri cu 500-1000 de copaci, avem un cub de 10x10 cm care este de fapt furat. Nesemnificativ. Acolo, lumea nu fură. Avem paznici în permanență, dar vine și datorită faptului că oamenii încep să ne respecte. Știu că noi nu am venit să ne batem joc, să tăiem la ras și să plecăm. Am venit să protejăm pădurile, și le protejăm și pentru oameni. Pentru că aceste păduri ajută împotriva inundațiilor, dau apă și oxigen oamenilor.

Ciprian Stănescu: Cum arată ultimii 15 ani pentru voi? Care au fost principalele provocări?

Barbara Promberger: Pe lângă cumpărare și protejare, ne-am dus și înspre refacerea zonelor degradate. Am replantat până acum aproximativ 4,5 milioane de puieți. În ultimii ani, ne-am concentrat pe crearea de alternative economice pentru comunități. Investim mult în educație de mediu, avem un centru chiar în zona proiectului, unde copiii din zonă pot veni în pădure să învețe despre cum depindem de natură.

Investim și în dezvoltarea ecoturismului. Îl vedem ca pe o oportunitate foarte mare, pentru zonă, pentru că sunt sute de milioane de oameni în Europa, care în trei-patru ore cu avionul, pot veni să vadă ce avem aici. România nu se folosește încă suficient de mult promovarea naturii, a culturii și a istoriei. E în continuare o zonă necunoscută pentru mulți, dar poate deveni foarte atractivă.

Pe lângă asta, încercăm să oferim valoare produselor locale, avem un food hub prin care sprijinim producătorii localnici, mici, care au produse foarte bune, nevalorificate suficient, întrucât nu au acces la piață. Și vrem să creăm o piață pentru ei.

„În Europa, sunt 100 de milioane de oameni care caută vacanțe în natură.” Ce trebuie să facem pentru a-i atrage

Ciprian Stănescu: Cum funcționează inițiativele de business pe care le-ați dezvoltat? Ar putea fi replicate și în alte zone ale României?

Christoph Promberger: Absolut. Vorbind despre aceste două proiecte, ne uităm la cerere și ofertă, ca orice concept economic. Oferte sunt, dar nu suficiente. Ce știm sigur e că există cererea. Ecoturismul reprezintă acum 20% din piața de turism. Asta înseamnă că numai în Europa, sunt o sută de milioane de oameni care caută să meargă în vacanță undeva în natură, unde e frumos, sunt animale sălbatice, șamd. Știm că cererea pentru mâncare sănătoasă, gustoasă, neindustrială, este în creștere. Toate statisticile spun asta.

Nu căutăm să facem lucruri pentru noi, peste capul localnicilor. Vrem să fim mediatorii care ajută oamenii, o familie, un producător mic care are trei vaci, face o brânză, un cașcaval... Pentru ei este foarte dificil. Nu pot să facă o pagină de web sau să vină la București la piață, sau să-și facă publicitate. Acesta este rolul nostru - să fim legătura dintre producători și consumatori.

De asemenea, dacă au o pensiune – cei din străinătate nu știu cum să ajungă acolo. Acesta e rolul nostru – să creăm oferte de calitate, pentru că, altfel, lumea vine o dată și spune că nu mai vine.

Ciprian Stănescu: Dacă avem 100 milioane de turiști în Europa care vor ecoturism; dacă cererea e atât de mare, care e oferta? Câți oameni putem aduce în zona Munților Făgăraș? Cum vedeți transformarea ecoturismului în România, ce nevoi au antreprenorii locali? Ce ar trebui să facă, pentru a putea aduce nu 1,4 milioane de turiști, ci zece milioane?

Barbara Promberger: Asta trebuie să crească pas cu pas. Nici nu dorim să avem acum zece milioane de turiști în Munții Făgăraș... E nevoie de o investiție mare în infrastructura rurală, poate ceva drumuri făcute mai bine, pentru ca unele sate să devină mai accesibile. Dar cea mai importantă este oferta, astfel încât turiștii să aibă experiențe inedite. Pentru că acum, dacă vin într-un sat, la o pensiune, nu prea știu ce pot să găsească. Nu sunt toate traseele marcate, și există în continuare o lipsă de ghizi și observatoare de unde poți vedea animalele sălbatice.

Ciprian Stănescu: Lupii sunt motivul pentru care ați venit în România. Povestiți-ne despre monitorizarea lor și cum ajută acest lucru biodiversitatea din regiune?

Barbara Promberger: Coexistența între carnivorele mari și oameni depinde tot timpul de hotărâri. Nu putem lua hotărâri pe baza a ce știu eu sau ce știe vecinul, ci pe baze științifice. Am contribuit la crearea unei baze de date științifice ca să avem o idee despre ce fac aceste animale. Avem probleme? Crește populația de lupi? Ne confruntăm cu schimbările climatice, și nu știm cum se va dezvolta în viitor numărul carnivorelor mari. În ultimii 10 ani, România s-a schimbat enorm, iar acest lucru va avea un impact asupra faunei sălbatice.

Ciprian Stănescu: E un studiu mai vechi, în Yellowstone, în care au fost reintroduși lupii, ceea ce a dus la schimbarea naturală a cursurilor râurilor, pas cu pas. Ce poate să aducă protecția animalelor pentru bunăstarea oamenilor și nu numai?

Christoph Promberger: O să dau un exemplu din Germania, țara din care am venit în urmă cu 30 de ani. Acolo, pădurile nu prea mai cresc, pentru că, din cauza dispariției râșilor și lupilor, s-a înmulțit numărul căprioarelor și cerbilor cu atât de mult încât orice copac mic care încearcă să crească, va fi mâncat. Asta înseamnă că dacă un proprietar de pădure vrea să regenereze pădurea, trebuie să pună un gard și să-l supravegheze inclusiv iarna, zilnic, pentru a nu cădea vreun copac peste el. Fiecare plantă trebuie de asemenea protejată, fapt care aduce cu sine costuri enorme, numai pentru regenerare.

Aici, dacă merg în pădure, puieții cresc peste tot. E un exemplu foarte simplu că dacă dispare o parte din ecosistem, afectează enorm alte aspecte.

Ciprian Stănescu: Cum vedeți România anului 2050?

Barbara Promberger: Cu ochelari de optimist. Văd România ca țara în care majoritatea românilor plecați la acest moment se întorc, pentru că standardul de viață e foarte înalt, oamenii sunt prietenoși, empatici, educați, și cu o natură cel puțin la fel de bogată ca acum sau chiar mai bogată.

Christoph Promberger: Văd România cu cel puțin 10% din suprafața totală protejată, parcurile naționale și toate comunele din aceste zone rurale trăiesc din conservare, ecoturism, din sechestrare de carbon și din producție de oxigen. Oamenii trăiesc bine și sunt fericiți.