VIDEO Momente tensionate la slujba de înmormântare a lui Mihai Șora/Fiul i-a adus acuzații grave soției filosofului
Slujba de înmormântare a filosofului Mihai Șora, oficiată marți la Biserica Albă din București, a fost marcată de un moment tensionat. Fiul filosofului, Tom Șora, stabilit în Germania, a cerut să ia și el cuvântul, afirmând că are de spus „niște lucruri care trebuie spuse”. El a susținut că a aflat despre moartea tatălui său „cu totul întâmplător” și a acuzat că relația lui Mihai Șora cu copiii lui „a fost sistematic împiedicată în ultimii zece ani”.
Slujba de înmormântare a filosofului Mihai Șora, care a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 106 ai, a fost oficiată marți la Biserica Albă, înainte ca filosoful să fie înhumat la Cimitirul Bellu.
Ceremonia religioasă a fost transmisă live pe pagina de Facebook a lui Mihai Șora și, alături de preoți, au luat cuvântul de la microfon
profesorul Mircea Dumitru, vicepreşedinte al Academiei Române, și scriitorul Tudorel Urian.
La finalul ceremoniei, când unul dintre preoți a anunțat că urmează înmormântarea la Cimitirul Bellu, la microfon a venit un bărbat care s-a prezentat drept Tom Șora, fiul filosofului, cerând permisiunea să vorbească.
În intervenția sa de aproximativ trei minute, Tom Șora a acuzat că relația lui Mihai Șora cu copiii săi a fost „sistematic împiedicată” în ultimii zece ani.
„Am aflat de moartea tatălui meu cu totul întâmplător”
- „Am venit și în numele surorii mele, Sanda Șora, care nu a putut veni din motive de sănătate. Nu aș venit să țin acest discurs, acestă prelegere, dacă nu m-aș fi simțit obligat să fac lucrul ăsta.
- E spontană, nu am pregătit-o, am improvizat acum, dar am de spus niște lucruri care trebuie spuse, chiar dacă în cadrul ăsta au fost numai lucruri foarte frumoase aduse în sprit elevat, eu voi spune alte lucruri. Scurte.
- Am aflat de moartea tatălui meu cu totul întâmplător, și anume o cunoștință a surorii mele a citit pe Facebook că a murit tatăl meu. Eu locuiesc și cu toții locuim în Germania. Și atunci, sora mea, sâmbătă seara, mi-a spus că a murit tatăl nostru.
- Deci nu am fost înștiințat că a murit, am aflat întâmplător.
„Am încercat de nenumărate ori în acești zece ani să iau contact cu el, nu am putut”
- Relația noastră, a familiei noastre, cu tatăl nostru a fost sistematic împiedicată în ultimii zece ani. Nu am putut lua legătura cu el nici telefonic, nici prin mail, a fost blocată. Nu puteam să dau telefon să vorbesc cu el, eram cenzurat. Am încercat de nenumărate ori în acești zece ani să iau contact cu el, nu am putut.
- Acum trei ani am făcut o chestie specială - am venit neanunțat când erau demonstrațiile din august, din 2019, am venit spontan și acolo, practic, în piață, am vorbit cu tatăl meu și până la urmă, printr-o minune, am reușit să ne întâlnim de două ori într-un local, nu acasă.
- Și acolo am vorbit și a fost cred destul de bine ce am vorbit și am sperat că relația se va normaliza și că voi putea vorbi din nou, normal, adică la telefon, personal, cu tatăl meu, care acum trei ani era lucid, se putea vorbi foarte bine cu el.
- După vreo două săptămâni, când m-am întors în Germania, am dat telefon să văd ce mai faci, cum îți merge. Imposibil, nu am mai putut vorbi cu el”, a declarat Tom Șora.
- La intervenția unui preot, acesta și-a scurtat discursul, adăugând: „Da, voi scurta. A trebuit să spun acest lucru. Îmi cer scuze, am spus cu respect, trebuia spus. Dumnezeu să îl odihnească! Cu tot respectul!”.
Mihai Şora a fost înmormântat cu onoruri militare pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.