VIDEO Moment penibil pentru Lavrov la ONU! Diplomații occidentali s-au ridicat și au părăsit sala!

VIDEO Moment penibil pentru Lavrov la ONU! Diplomații occidentali s-au ridicat și au părăsit sala!

Zeci de diplomați din Uniunea Europeană, SUA și Marea Britanie s-au ridicat și au părăsit sala în momentul în care ministrul rus de externe Serghei Lavrov a luat cuvântul în cadrul unei dezbateri privind drepturile omului la ONU, relatează Reuters.

Ministrul rus de externe, Serghei LavrovFoto: Profimedia Images via Digi24

Lavrov se adresa consiliului pentru drepturile omului din cadrul ONU via videocall, după ce și-a anulat prezența la eveniment din cauza blocării de către UE a curselor aeriene din Rusia.

Momentul în care diplomații occidentali se ridică din sală.

În intervenția sa, potrivit Interfax, Lavrov a cerut Statelor Unite să retragă armele nucleare din Europa și să distrugă infrastructura asociată acestora.

„Este inacceptabil pentru noi ca, contrar prevederilor fundamentale ale Tratatului de neproliferare a armelor nucleare, să existe încă arme nucleare ale Statelor Unite pe teritoriul mai multor țări europene. Practica vicioasă a comunității nucleare persistă prin misiunile cu participarea țărilor non-nucleare ale NATO”, a declarat șeful diplomației ruse.


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!