VIDEO Mihai Bendeac, comediant: „O să mă parodiez pe mine. Mi-e teamă să nu mă dau în judecată“

VIDEO Mihai Bendeac, comediant: „O să mă parodiez pe mine. Mi-e teamă să nu mă dau în judecată“

Chiar şi când e absent, Mihai Bendeac e prezent. O pauză de televiziune de câteva luni nu l-a ţinut departe de fanii săi internauţi sau de cei care preferă prestaţiile sale live la Teatrul de Comedie.

Mihai Bendeac a revenit însă la Prima TV, cu show-ul de parodie şi satiră „Jurnalul unui burlac“, difuzat în fiecare luni, de la ora 21.30. Iar ideile sunt mai multe ca niciodată.

Cele mai importante declaraţii:

„ Ideea show-ului s-a născut din starea mea de burlăcie, decât din starea de «Bendeac». Îmi doream de mult un show cu un conţinut doar de comedie. Oamenii aşteaptă o comedie concentrată. Poate emisiunea se va lungi, dar acum vreau să fac lucrurile aşa cum le simt. Ideea battle-ului în rime e preluat de la americani, mă gândeam să o adaptez şi la noi“, începe Mihai Bendeac.

„Problema mea este că şi atunci când stau mintea mea funcţionează doar în sfera profesională. Nu prea merg în vacanţe, nu m-au pasionat. Mă ajut de meditaţie, dar e limitată la o perioadă destul de scurtă de timp. E o chestie care ţine de obsesivitate, ca un alcoolic. Sunt un om al extremelor. În ultimul timp echilibrul meu e în meditaţie. Când mi se întâmplă ceva ciudat în sfera profesională, mă întorc la teatru. Mă consider un actor de teatru. Am scris, mi-am adunat gândurile şi am aşteptat oportunitatea de a le pune în practică. Ar fi sezaţional să am drepturi, chiar dacă sunt difuzat şi în reluări“, continuă el.

„Sunt ambiţios, da. Pasiunea mea e singurul mod prin care merită să imi trăiesc viaţa. O să mă parodiez pe mine. Am scris deja scheciul. Mi-e teamă să nu mă dau în judecată“, glumeşte el.

Bendeac îşi apără personajele

„Personajele parodiate nu au avut o reacţie până acum. Mie nu mi-e teamă de absolut nimic. Aşa cum am spus, orice s-ar întâmpla nu o să-mi schimb anumite trăiri pentru anumiţi oameni. Mircea Badea face parte din copilăria mea, mă trezeam să îl văd alături de Teo. Nu am ascuns asta. Am mai primit reproşuri, au fost situaţii, dar nu m-au afectat. Nu chiar oricine merită să fie parodiat, eu pun suflet. Dacă nu vrei, nu o să te parodiez. Nu ai cum să faci imitaţie dacă nu îţi iubeşti personajul. Ca actor nu poţi acuzi personajul, trebuie să îl aperi. Vanghelie are o latură umană mai mare atunci când e parodiat decât în viaţa de zi cu zi. Parodierea este privită ca un atac în România. Eu o fac cu drag, nu acuz personajele“, explică actorul.

Mihai Bendeac FOTO Dorin Constanda

„E o sete incredibilă de teatru. Eu am convingerea că teatrul nu va muri niciodată. Acolo vezi o poveste născându-se în ochii tăi. Asta nu ai cu ce să înlocuieşti. Trăirea asta te antrenează, dar te şi consumă. După un spectacol poţi să ai cu două kilograme mai puţin sau să nu poţi să mai dormi timp de o noapte. Eşti nimic, eşti nimeni pentru câteva ore, e un gol. E o satisfacţie pe care o simţi imediat după spectacol. Dar tot munca îl umple“, explică Bendeac.

„Chiar şi la Teatrul de Comedie e greu să găseşti bilete, se pot vinde şi la suprapreţ. E tot showbiz“, arată el.

Un popor care nu îşi cunoaşte artiştii

„Fără îndoială, Mona Segall e cel mai bun om de televiziune pe care îl are România, pentru mine e un model de profesionalism. Poporul acesta are artişti în măsura în care va dori acest lucru. E foarte greu să convingi un popor care îl votează pe Arşinel pe primul loc în topul celor mai buni actori ai ţării. Mi-am dorit să nu-mi trăiesc viaţa ca un căcănar. E de datoria mea să schimb lucrurile în mai bine. Nu poţi să nu vezi anumite lucruri. E greu să schimbi realitatea altora când oamenii nu şi-o pot schimba pe a lor“, a continuat Bendeac.

Mihai Bendeac FOTO Dorin Constanda

Problema religiei

„Dacă ar fi să transmit un mesaj, aş transmite un mesaj. Omul e creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa se zice. Dar nu e oarecum pleonastic? Tot ceea ce ne înconjoară e Dumnezeu. Abia atunci când oamenii vor înţelege asta şi nu vor mai crede în ce lucruri groteşti promovează religia, atunci o să avem un altfel de raport unii cu alţii. Eu nu sunt ateu. Eu spun doar că în Africa mor copii, dacă preoţii vor vinde tot ce au şi nu vor mai avea sceptre de aur, atunci copiii ar trăi un an, până atunci să mă pupe în c*r“, spune Mihai Bendeac.

Mihai Bendeac FOTO Dorin Constanda

Vechea gardă de actori, prea egoistă

„A fi artist e un mod de a privi lumea. Eu văd lucruri pe care un om normal nu le vede. Îmi place Fort Minor, iar de aici B.U.G. Mafia. Următoarea ediţie a show-ului ar trebui să fie trecută în catogoria celor mai bune. E despre antrenori români care nu ştiu să piardă. Colegii mei au realizat o parodie senzaţională al cărei personaj e Viorel Hizo. Îmi place să pot să adun oameni care sunt fericiţi că fac ceea ce fac. Bineînţeles că vrei să fii cel mai bun, dar arta nu se poate fără generozitate. De-asta acuzam vechea gardă că era prea egoistă. Această aruncare în materialism e greu de înţeles. Te agăţi de o stare de nemernicie toală, nu laşi nimic în urma ta“, se arată nemulţumit acesta.

„Vin dintr-o familie de dinamovişti, bunicul meu a fost comisarul care a rezolvat cazul Ştefănescu (după care s-a făcut pelicula "Secretul lui Bachus" - n.r.). Personajele interesante sunt cele fade. Mi se propune des de a ţine discursuri motivaţionele, nu ştiu dacă mă pricep la treaba asta, nu cred că am ajuns la un asemenea nivel“, încheie Mihai Bendeac.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”