VIDEO Mesajul sfâșietor al unei italience care și-a pierdut tatăl din cauza coronavirusului: „Stați acasă! Stați acasă!”
În Italia aflată sub asediul epidemiei de coronavirus, în ultimele ore s-a viralizat un mesaj video postat de o femeie pe Facebook. Trăiește o dramă, alături de mama sa: ea și-a pierdut tatăl, mama și-a pierdut soțul. Și nici măcar nu l-au putut vedea, au trăit această despărțire singure, nu s-au putut îmbrățișa și consola, pentru că sunt în carantină. Mesajul femeii este simplu: nimeni nu e la adăpost, iar moartea lovește când nici nu te-aștepți. Avertismentul ei pentru italienii pe care îi vede plimbându-se pe sub geamul mamei sale, în ciuda restricțiilor impuse de guvern, e simplu: nimeni nu e la adăpost de boală, nici măcar tinerii. „Stați acasă! Stați acasă!” strigă cu disperare femeia, care a avut curajul să-și împărtășească experiența și durerea pe care o trăiește.
Iată ce spune:
„Nu aș fi vrut să fac asta niciodată, dar mi-au cerut mulți oameni să scriu, să vorbesc, să încerc să explic ce înseamnă să fii în carantină și ce înseamnă să pierzi o persoană dragă în puțin timp, să n-o mai vezi niciodată.
Îmi aplec puțin masca asta pe care am ajuns să o port mereu, pentru a o proteja pe mama, care trăiește la distanță de mine.
Suntem în carantină. Ce înseamnă asta? O prietenă de-ale mele m-a sunat și m-a întrebat ce fac toată ziua.
Știți ce fac? Mă gândesc toată ziua că sunt oameni pe afară, oameni care se strâng în baruri, mame care își duc copiii în parcuri și ele stau la cafele. Mă gândesc că există interese politice și economice care ne omoară. Mă gândesc că există persoane, bătrâni, care nu au înțeles că nu pot merge să joace cărți la bar și că trebuie să stea în casă. Mă mai gândesc că sunt tineri care nu au înțeles că tații lor, unchii, frații, sunt luați de lângă ei.
Care este experiența mea? Este dramatică, la fel ca cea pe care o trăiesc toți. Persoane care se rușinează și spun că „tatăl meu a avut doar un infarct”, „un atac cerebral”. Nu! Nu trebuie să vă rușinați să spuneți că tatăl vostru, fratele vostru, orice rudă ar fi, nu a murit din vina lui, ci din vina coronavirusului. Din cauza unui virus pe care noi nu reușim să-l oprim, pentru că suntem prea inculți. Pentru că oamenii se plimbă în continuare. Pentru că lor „oricum nu li se va întâmpla nimic”. În realitate, se întâmplă.
Se întâmplă ca tatăl tău, la ora 10:00 seara, te sună și îți spune „Sunt bine, sunt acasă. Cum mi-ai spus tu, nu ies din casă de opt zile. Nu am febră, merg să mă culc”. Se întâmplă ca la 2:00 noaptea te sună mama ta și îți spune „Vino repede, că tata se simte rău!”.
Se întâmplă că ambulanța ajunge și stă la telefon pentru a înțelege unde să-l ducă pe tatăl tău. Pe care tu apoi nu-l mai vezi. Pe care tu nu-l mai poți saluta, nu-l mai poți auzi, nu-l mai poți îmbrăca, nu-i mai poți fi aproape.
Eu sunt un operator sanitar, am lucrat mulți ani și am făcut o teză despre însoțirea muribunzilor. Nu am putut nici măcar să-l însoțesc pe tatăl meu. A fost luat de lângă mine și mi-a fost înapoiat sigilat. Nu am putut nici măcar să-l vedem, pentru că eu și mama suntem în carantină.
Iată ce li se întâmplă celor care cred că acest coronavirus nu face nimic, nu afectează tinerii. Nu este adevărat, am prieteni tineri care se luptă între viață și moarte.
Vreau să dau acest mesaj fără să mă lungesc prea mult, dar vreau să vă spun tuturor: Stați acasă! Stați acasă și încheiați activitățile.
Dacă statul nu are grijă de noi, să avem noi grijă.
Eu am închis și nu mai deschid, pentru că trebuie să am grijă de familia mea, de persoane.
Oameni buni, stați acasă!
Nu aș fi vrut să fac niciodată acest video, dar acum o las pe mama să vă salute. Vă salută de la distanță, pentru că nu mă pot apropia de ea, vreau să spun că au murit rudele noastre și a murit tatăl meu și eu nu am putut să o îmbrățișez pe mama, pe prietena mea, pe nimeni! Am trăit această durere singure! Singuri ca niște câini!
- Salută, mama!
- Vă salut pe toți! Aveti grijă de voi și atât, nu am cuvinte! Nu am vrut să... A mâncat, era bine. La 1 jumate era bine! Apoi s-a făcut albastru și nu l-am mai văzut! La revedere, oameni buni, la revedere, vă iubesc!
Așa sfârșim toți! Vă vor lua rudele și nu le veți mai vedea! Înțelegeți că trebuie să stați în casă!? În timp ce eu vorbesc cu voi, pe sub balconul mamei mele sunt oameni care se plimbă! Stați acasă! Stați acasă!!!”
